Portarul echipei naţionale de fotbal a României, Ciprian Tătăruşanu, a declarat, joi seara, la finalul meciului din semifinalele play-off-ului EURO 2020, pierdut în faţa Islandei, că adversarii au meritat victoria, prima reprezentativă fiind surclasată valoric de adversară.
"Din păcate am ratat această şansă, îmi pare rău. Ne-am dorit foarte mult să învingem în seara asta, dar Islanda a fost o echipă bună, a făcut jocul ei obişnuit şi per total cred că meritat victoria. Nu sunt dezamăgit de jocul echipei, în repriza a doua am făcut un joc foarte bun. Ne-am dorit victoria, s-a văzut asta şi pe teren, dar în prima repriză nu am reuşit să ne impunem jocul. Ei au fost mult mai periculoşi, au marcat două goluri. Păcat că nu am reuşit să înscriem şi golul doi, acum am văzut şi noi reluările şi a fost încă un penalty, dar asta a fost decizia arbitrului şi o respectăm", a afirmat Tătăruşanu la postul Pro TV.
El l-a caracterizat pe marcatorul celor două goluri ale Islandei, Gylfi Sigurdsson, ca fiind un jucător foarte bun: "Sigurdsson este un jucător foarte bun, altfel nu juca la un asemenea nivel. Şi din păcate pentru noi astăzi a prins o zi foarte bună".
Portarul naţionalei a afirmat că membrii naţionalei vor încerca să uite acest eşec şi să se concentreze pe meciurile următoare.
"O să încercăm să trecem peste acest eşec, pentru că ne aşteaptă un alt meci important. Suntem dezamăgiţi, dar acum nu putem să plângem trei zile până la următorul meci. Încercăm să câştigăm în Norvegia şi acasă cu Austria şi să ocupăm prima poziţie în Liga Naţiunilor. Cu toţii ne-am dorit foarte mult, dar în seara asta atât s-a putut din păcate. Suntem veniţi din România, suntem obişnuiţi cu frigul şi în niciun caz acesta nu a fost un impediment astăzi să câştigăm", a mai spus Tătăruşanu.
Echipa naţională de fotbal a României a ratat calificarea la EURO 2020, după ce a fost învinsă de selecţionata Islandei cu scorul de 2-1 (2-0), joi seara în semifinalele barajului pentru EURO 2020, pe Stadionul Laugardalsvollur din Reykjavik.
România a ratat astfel un nou turneu final, unul dintre cele mai importante, având în vedere că la Bucureşti, pe Arena Naţională, vor avea loc trei meciuri din grupele Campionatului European şi unul din optimi.
Islanda continuă lupta pentru calificare şi va juca în finala play-off-ului cu Ungaria, la Budapesta, pe 12 noiembrie.
AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
* Fotbal: România, învinsă de Islanda cu 2-1, ratează calificarea la EURO 2020
* UPDATE VIDEO Fotbal: România, învinsă de Islanda cu 2-1, ratează calificarea la EURO 2020
* Fotbal: Rădoi - Rezultatul cu Islanda e unul corect, nu meritam să jucăm finala play-off-ului
* Fotbal: Nicolae Stanciu - Nu am fost îndeajuns de buni ca să facem faţă Islandei
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |