Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Echipa de fotbal FC Viitorul Constanţa a anunţat, marţi, transferul jucătorului Adrian Stoian, care a semnat un contract valabil pentru un an cu drept de prelungire pentru încă un sezon cu gruparea patronată de Gheorghe Hagi.

"M-a convins faptul că anul trecut mă antrenasem o perioadă de timp cu echipa, dar şi profesionalismul care este aici. Tot ceea ce a făcut Viitorul în anii ăştia m-a făcut să mă alătur acestei echipe. Viitorul a avut un început mai lent, dar e normal, pentru că trebuie să înţelegem ideile noului antrenor, însă, văzând grupul, cred că va fi un sezon foarte productiv pentru noi. Nici calendarul nu a ajutat foarte mult. Eu momentan îmi propun să evoluez cât mai bine, apoi vom vedea, dacă echipa va merge bine, şi pe plan personal va fi OK", a declarat Stoian.

În vârstă de 29 de ani, Adrian Stoian evoluează ca mijlocaş şi are o carieră de peste 10 ani în fotbalul italian, unde a disputat peste 250 de partide, dintre care 95 în Serie A.

Format la Şcoala de Fotbal "Gheorghe Popescu", Stoian a evoluat în carieră pentru echipele AS Roma, Pescara, Bari, Genoa, Chievo Verona, Crotone, FCSB şi ultima oară pentru Livorno.

Adrian Stoian are şi două selecţii la naţionala României. AGERPRES/(V, AS - autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: www. fcviitorul.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.