Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Selecţionerul echipei naţionale de tineret, Adrian Mutu, a declarat, marţi seara, după victoria cu Malta (3-0) din preliminariile CE Under 21 de anul viitor, că îşi doreşte ca atât selecţionata sa, cât şi prima reprezentativă a României să joace anul viitor la turneul final al Campionatului European.
 


"Victoriile acestea două (n.r. - cu Finlanda şi Malta) sunt în cea mai mare parte meritul jucătorilor. E 99% la sută meritul lor pentru că ceea ce le spun la antrenament aplică la virgulă pe teren. Iar asta e îmbucurător. E un sentiment minunat la lot, băieţii se simt apreciaţi. Merită, sunt nişte băieţi extraordinari, profesionişti adevăraţi. A fost extraordinar. Le transmit suporterilor naţionalei Under 21 că încercăm să nu îi dezamăgim la niciun meci. Iar acum, urmează să fac cinste băieţilor. Să sperăm că anul viitor ambele naţionale vor juca la EURO. Acesta este obiectivul şi sper să ni-l atingem. Dar nu ne gândim aşa departe, luăm totul pas cu pas", a spus Mutu într-un interviu publicat pe contul oficial de YouTube al FRF.

Tehnicianul susţine că Dennis Man, autorul primului gol din partida cu Malta, poate fi urmaşul său la prima reprezentativă: "Dennis Man este un număr 10 şi poate fi urmaşul meu. Asta trebuie să facă el în teren, să dea goluri, să muncească pentru echipă. I-am schimbat puţin poziţia în teren şi văd că îi prieşte. Sper să dea cât mai multe goluri la naţională".

"Mă bucur pentru Mirel Rădoi şi îl felicit pentru victoria din Austria. Ne bucurăm ca şi antrenori că suntem lăudaţi, dar cred că băieţii merită laudele în primul rând, şi cred că şi Mirel gândeşte la fel. Ei sunt eroii principali. E posibil ca Mirel să îi ia pe jucătorii de la tineret la echipa mare, eu m-aş bucura, de altfel acesta este şi scopul. Eu le-am spus jucătorilor că prin aceste prestaţii îi arată selecţionerului Mirel Rădoi că merită să fie la prima reprezentativă. În plan personal nu prea m-aş bucura să plece, pentru că aş vrea să am lângă mine jucători de valoare", a adăugat tehnicianul.

"Am trăit meciul de aseară la intensitate, cu emoţii. Am văzut o naţională care s-a dăruit pe teren în spiritul nostru, al românilor. Ceea ce m-a bucurat foarte mult. Am văzut bucuria aceea la final în vestiar, băieţii merită felicitări pentru atitudine, pentru joc şi, bineînţeles, pentru rezultat", a mai spus Adrian Mutu.

Selecţionata de tineret a României a învins formaţia similară a Maltei cu scorul de 3-0 (2-0), marţi seara, pe Centenary Stadium din Ta' Qali, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021.
AGERPRES (V-editor: Marius Ţone, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.