Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ediţia din acest an a Turului ciclist al României, va avea loc în perioada 8-13 septembrie, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES de federaţia Română de Ciclism.

Ediţia a 53-a a Turului României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din Sud-Estul Europei şi cel mai important eveniment sportiv internaţional din ţara noastră în 2020, potrivit comunicatului, este inclusă în calendarul competiţional al Uniunii Cicliste Internaţionale, la categoria 2.1. Cursa îşi propune să alinieze la start aproximativ 20 de echipe de ciclişti ce vor parcurge un total de peste 800 km, traversând unele dintre cele mai spectaculoase zone ale României.

''Cu mult entuziasm facem acest anunţ: Turul României se va desfăşura şi în acest an, deşi aveam emoţii legate de organizarea acestuia, în contextul actual. Ediţia cu numărul 53 va fi una captivantă, dedicată, ca şi până acum, atât amatorilor de ciclism, cât şi profesioniştilor din ţară şi din străinătate. Am pregătit un traseu spectaculos, în cinci etape, care trece şi prin Transfăgărăşan. Nu doar că ne dorim să promovăm România, dar ne propunem să încurajăm cât mai mult şi spiritul de echipă, forţa şi curajul în depăşirea propriilor limite. Îi aşteptăm, aşadar, pe toţi iubitorii de ciclism să ni se alăture în cea mai importantă competiţie de gen din România, unde sigur că ne vom întâlni respectând toate normele de igienă şi de siguranţă impuse'', a declarat preşedintele Federaţiei, Eduard Novak, precizând că încă nu se ştie dacă se va putea organiza cursa cu spectatori.

Competiţia va avea la bază un set dedicat de norme sanitare şi va respecta toate reglementările medicale de prevenţie şi protecţie în vigoare, în contextul pandemiei de coronavirus, precizează organizatorii.

Turul României 2020 va debuta cu o cursă-prolog în Timişoara, aceasta fiind urmată de cinci etape: Timişoara - Oradea, Oradea - Cluj-Napoca, Târgu Mureş - Lacul Sf. Ana, Braşov - (Transfăgărăşan) - Curtea de Argeş, iar etapa finală se va desfăşura la Bucureşti.

Totodată, organizatorii îşi propun să reediteze, la un nivel superior, succesul evenimentului de anul trecut, câştigat de olandezul Alex Molenaar (Monkey Town - A Block CT). În 2018, cursa a fost câştigată de românul Serghei Ţvetcov.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.