COD GALBEN: 14-08-2020 ora 10 Intre 14 august, ora 18:00 – 15 august, ora 10:00Fenomene vizate se va semnala 14 august, ora 18:00 – 15 august, ora 10:00Fenomene vizate COD GALBEN: 14-08-2020 ora 10 Intre 15 august, ora 10:00 – 16 august, ora 10:00Fenomene vizate se va semnala 15 august, ora 10:00 – 16 august, ora 10:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Imediat ce trece linia de sosire îşi aruncă mâinile în aer ca o descătuşare, la doar câteva secunde de când apucase să se uite în spate să vadă că britanica Wendy Sly nu mai avea cum să-i ia aurul olimpic. Zâmbeşte oarecum stingher, vorbeşte puţin cu antrenorul şi soţul ei, Ion Puică, apoi se descalţă şi porneşte într-un tur de stadion cu mâinile fluturând. Atât.

Unde era bucuria unei medalii de aur la competiţia supremă a lumii? Unde era acea descătuşare a efortului depus, a muncii de zeci de ani? "Acum, dacă urci pe podium te descarci, e o bucurie, dar noi în momentul ăla nu ne puteam bucura aşa, pentru că nu ne dădeau voie să ne dezlănţuim, să te bucuri, să sari. Te închideai aşa în carapacea ta şi plângeai înăuntrul tău. A fost greu, dar în acelaşi timp a fost foarte, foarte frumos", povesteşte prima campioană olimpică în proba de 3.000 de metri, Maricica Puică. Sistemul comunist le impunea campionilor o atitudine sobră chiar şi în cele mai fericite momente ale vieţii lor.

Dar Maricica Puică vorbeşte şi despre curajul lui Nicolae Ceauşescu de a trimite delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, boicotate în plin Război Rece de toate ţările din blocul comunist, în frunte cu URSS.

 

 

La 70 de ani, împliniţi miercuri 29 iulie, fosta campioană olimpică povesteşte despre oferta de 2 milioane de dolari primită de la Fred Lebow, legendarul fondator al maratonului de la New York, pentru a rămâne în SUA, ofertă refuzată pentru că i-ar fi nenorocit pe toţi de acasă. Şi avea 12 fraţi. Nu putea să-i uite. Cu unii dintre ei împărţea tenişii cu care alerga la cursele din şcoala primară.

Maricica Puică vorbeşte şi despre atletismul românesc, căzut într-o prăpastie de foarte mulţi ani, şi despre şansele pe care le are România la o nouă medalie olimpică.

Despre Ion Puică, fostul soţ şi antrenor, are câteva cuvinte care descriu ceea ce a reprezentat în viaţa sa: "A fost totul pentru mine". Şi nu regretă nimic.

Maricica Puică a cucerit la JO 1984 medalia de aur la 3.000 m şi cea de bronz la 1.500 m, în 1987 a obţinut medalia de argint la Mondialele de la Roma, în proba de 3.000 m, după ce în acelaşi an luase bronzul la 3.000 m la Mondialele indoor de la Indianapolis. Palmaresul său mai cuprinde două titluri de campioană mondială la cros (Roma 1982 şi East Rutherford 1984), precum şi o medalie de bronz în 1978, la Glasgow, dar şi două medalii de argint la Europenele din 1982 (Atena) şi 1986 (Stuttgart), ambele în proba de 3.000 m.

 


Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


 

AGERPRES: Cum aţi ajuns la atletism? Care sunt primele dumneavoastră legături cu sportul?
Maricica Puică: De mic copil mie mi-a plăcut să alerg. Noi ne jucam, eram foarte mulţi fraţi, la fel, vecinii. Când ne adunam, cred că eram peste 20 de copii. Şi toată ziua ce ne jucam? De-a prinselea, de-a ascunselea, cred că la fel aţi avut copilăria. Noi de trei ori pe săptămână aveam ore de sport, nu ca acum că ai o dată la trei săptămâni, şi erau concursuri judeţene, şi ţin minte că de 8 martie am mers la un cros. Bineînţeles că nu am mers la categoria mea, pentru că trebuia să o aştept pe sora mea să-mi aducă tenişii. Trebuia să alerge ea şi după aia să alerg şi eu cu aceiaşi tenişi, vă daţi seama. Şi la cros m-a văzut profesorul Ion Puică, cel care mai târziu mi-a devenit şi soţ. El a ajuns întâmplător la Iaşi, la terminarea facultăţii. Trebuia să-şi facă stagiatura în alt judeţ. A fost aşa o conjunctură, de la facultate l-a trimis tocmai la Iaşi, la 400 şi ceva de kilometri de Bucureşti. Şi la liceu am început cu el, destul de târziu, la 16 ani am început sportul.

AGERPRES: Dar aveaţi antecedente, ca să spunem aşa...
Maricica Puică: Ne jucam, făceam antrenamente, făceam întreceri între noi. Puteam să facem heptatlonul, decatlonul, toate probele care existau.

AGERPRES: Vă mai aduceţi aminte prima medalie, primul concurs câştigat?
Maricia Puică: În 1966 eu am început şi în 1968 am fost selecţionată la echipa naţională de cros, la junioare. Şi am câştigat cu echipa la Istanbul. Deci primul meu concurs a fost în martie 1968 şi acolo a fost prima mea medalie.

AGERPRES: Care era motivaţia dumneavoastră să alergaţi?
Maricica Puică: Repet, îmi plăcea foarte mult să alerg, dar îmi plăcea şi mai mult când le învingeam pe toate şi câştigam. Era o chestie de orgoliu, de plăcere, de bucurie. Dacă tot munceşti, să ai rezultate. Atunci nu se vorbea de bani, ne dădeau nişte diplome, nişte plachete. Dar erau frumoase, nişte plachete de lemn, foarte faine.

 


Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


 

AGERPRES: Dacă aţi rezuma întreaga dumneavoastră carieră la un moment reprezentativ, care ar fi acesta?
Maricica Puică: Cel mai fericit moment în viaţa unui sportiv este Olimpiada. Cred că toţi sportivii care fac performanţă se gândesc la cel mai mare concurs, Olimpiada. Şi apoi vin Mondiale, Europene, Balcaniada, Naţionalele. Deci Olimpiada a fost, ca pentru oricare sportiv. Vă daţi seama, urci pe podium şi îţi cântă imnul, e ceva aşa, despre care nimeni nu îşi poate da seama. Şi acum mă abţin să nu încep să plâng. Era o chestie fantastică. Acum, dacă urci pe podium te descarci, e o bucurie, dar noi în momentul ăla nu ne puteam bucura aşa, pentru că nu ne dădeau voie să ne dezlănţuim, să te bucuri, să sari. Te închideai aşa în carapacea ta şi plângeai înăuntrul tău. A fost greu, dar în acelaşi timp a fost foarte, foarte frumos.

AGERPRES: Cum a decurs viaţa dumneavoastră sportivă având în vedere faptul că aţi fost căsătorită cu antrenorul dumneavoastră? A fost un avantaj?
Maricica Puică: A fost sută la sută avantaj, pentru că dacă eu nu eram cu el, antrenor-atletă, nu ştiu să vă spun. Eu l-am iubit pe omul ăla. El pleca la ore la şcoală şi eu plângeam până se întorcea de la ore. Deci eu nu puteam să stau fără el şi el nu putea să stea fără mine. Deci a fost un avantaj fantastic. Dacă eu nu eram căsătorită cu el, eu nu plecam de acasă singură la lot. A fost un avantaj extraordinar.

AGERPRES: Şi a fost şi o legătură puternică...
Maricica Puică: A fost o legătură fantastică, pentru mine (n.r. - este vizibil emoţionată), scuzaţi-mă, pentru mine omul ăla a fost totul. Şi mamă, şi tată, şi soţ, şi antrenor, absolut totul.

AGERPRES: Cum aţi primit vestea participării la Jocurile Olimpice din 1984, ţinând cont că tot blocul comunist a boicotat ediţia de la Los Angeles?
Maricica Puică: Cred că noi, sportivii, ar fi trebuit să-l fi iertat pe Ceauşescu, pentru că am muncit atâţia ani şi am ajuns totuşi la Jocurile Olimpice. La noi se auzea în lot că o să mergem. Cred că a avut un curaj fantastic. Pentru că ştiţi foarte bine cum a fost. Mai spunea lumea că am luat medalii multe pentru că nu a fost nu-ştiu-cine. Dar poate ar trebui să se uite în urmă, înainte de Olimpiadă, că noi am mers la Mondiale, peste tot şi noi ne băteam exact cu ăştia care nu au venit şi noi i-am învins tot timpul. Şi la noi la atletism, şi la gimnastică, şi canotajul. Eu spre exemplu, în martie 1984 am câştigat Mondialele de cros şi ziariştii au fost surprinşi, că nu poţi câştiga în acelaşi an două competiţii atât de importante. A fost înfiorător de greu, după ce în 1983 avusesem un accident, când jucam baschet. Nimeni nu mai credea că eu la 33 de ani voi reveni. A fost poate un rău spre bine, pentru că am făcut pauză doar două luni şi ceva şi am câştigat. Au fost 5.000 şi ceva de metri, dar nu atât distanţa, cât obstacolele au fost problema. Eu băteam cu dreptul pe obstacol şi cădeam pe stângul unde avusesem smulgerea de ligamente. Înfiorător a fost. Şi bătea vântul, era lapoviţă, ne-au băgat dune de nisip, pod, ce să mai zic, groaznic. Cred că din clipă în clipă mă gândeam să abandonez. Îmi venea zăpada în faţă nici nu vedeam cât mai avem. Norocul meu că a fost doar un tur şi apoi am intrat pe serpentine. Şi îmi era frică să văd cât mai avem, ţineam grămadă în grupul din faţă. Şi când am ridicat privirea şi am văzut că mai sunt 400 de metri, am zis pe viaţă şi pe moarte, acum sunteţi ale mele. Şi a început bătălia între noi, era rusoaica, era Grete Waitz, care acum nu mai e printre noi, erau două norvegience, englezoaica, eram toate la bătaie. Şi am plecat după ele, iar ultima sută am plecat de lângă ele şi am câştigat.

AGERPRES: Să înţelegem că a fost o decizie bună şi curajoasă a regimului Ceauşescu de a participa la acea ediţie?
Maricica Puică: Exact, sută la sută. Vă daţi seama că noi eram controlaţi de ruşi. Şi a avut un curaj fantastic. Să-l superi tu pe nenea rusul parcă nu e bine.

 


Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


 

AGERPRES: Vă mai aduceţi aminte cum aţi fost primiţi de americani?
Maricica Puică: Dacă cineva vrea să vadă, să urmărească deschiderea de la 1984. Cu ce aplauze şi cu ce bucurie ne-au primit americanii pe noi când am intrat la deschidere. Extraordinar. Şi ca să vă mai zic o treabă. A fost făcut un film, 16 zile de glorii, cu 7 sportivi de la toate disciplinele şi am fost şi eu aleasă. Am caseta, a fost fantastic, am fost acolo când a fost difuzat filmul prima dată. Ne-au trimis bilete. Eu nu ştiam că există avion cu etaj, la clasa I. Cum eram noi amărâţi puteau să ne bage la clasa a III-a şi la bagaje, vă daţi seama că luau biletele cel mai ieftine. Au fost încântaţi şi cei de aici, au fost doar 7 sportivi de la 7 discipline.

AGERPRES: Aţi avut o carieră lungă, în anii '80 foarte mulţi sportivi alegeau să rămână în străinătate, nu v-a tentat niciodată?
Maricica Puică: Pe noi nu ne-a tentat niciodată, dar am avut nişte oferte. Spre exemplu, Fred Lebow (n.r. - fost sportiv şi organizator al Maratonului de la New York), pentru că eu am câştigat în 1986 Mercedes-ul la milă, mi-a oferit după Olimpiadă, şi nu mint, 2 milioane de dolari. Şi la început, Puică a zis hai să ne gândim şi în secunda 2 a zis: Ce să facem? Cum să rămânem, avem familie, avem mormântul mamei, unde să mergem? În plus, ştiţi că îi termina pe toţi, îi dădea afară, să-i aresteze. Că eu mă şi gândeam dacă ne-au propus, ce facem dacă ne ţin cu forţa? Că acolo nu ai unde să fugi, că e oceanul. În altă ţară, o iei la picior, dar acolo unde eram... Şi Puică zice: 'Stai liniştită, că nu e chiar aşa', era un om serios. Îmi oferea suma asta să rămân 5 ani şi apoi să ne dea cetăţenia. Dar eu ce să fac cu familia mea? Noi am fost 13 copii, mai trăim 6, şi familia lui, îi terminam pe toţi. Am avut propuneri şi la greci şi la nemţi. Ori poate am fost încercaţi. La New York, la Fred Lebow, sigur nu am fost încercaţi, dar la nemţi şi la Atena ne încerca securitatea să vadă dacă rămânem. Apoi nu au mai venit cu noi nicăieri. Pentru că în 90% dintre cazuri veneau după noi. Era securitatea cu noi. Noi îi spuneam 'Ochi albaştri' sau 'Maseurul'. Era unul la minister, Roşu. Când l-am văzut la Olimpiadă, era şi caraghios, sau Albu, de la economic, era la fotbal în ultimul timp. Era în costum, cu cravată şi în şlapi. Şosete cu şlapi. Şi întreba: 'Tovarăşul Puică, unde faceţi antrenamente azi?' 'La stadion'. Eu din Satul Olimpic până la stadion o luam la alergare, făceam încălzirea. Dacă voiam să plecăm, plecam în alergare şi eu şi Puică şi ce să ne mai facă. Când îl vedeam în şlapii ăia, Doamne Dumnezeule...

AGERPRES: Să revenim mai aproape de zilele noastre. Constantina Diţă, spre exemplu, a spus despre dumneavoastră, de foarte multe ori, că aţi fost un idol pentru ea. Ce a însemnat pentru dumneavoastră să influenţaţi, într-un fel, prin performanţele dumneavoastră, carierele altor sportivi?
Maricica Puică. În primul rând eu sunt foarte încântată că, chiar sportivi, şi lumea din afară te apreciază. Pentru ce ai făcut, pentru cum eşti, pentru ce fel de persoană eşti. Ştiu că Diţă a făcut, făcuse un film foarte fain despre mine şi în momentele alea soţul meu era bolnăvior. Am plecat, am venit la Bucureşti, pentru că noi stăteam la Câmpulung, şi în momentul în care noi trebuia să mergem să ne întâlnim, mi-a dat telefon. Şi am plecat. La Câmpulung. Mi-a părut foarte rău. Am rugat-o să mă ierte, că nu depindea de minte în momentul ăla. Mi-a zis multă lume, şi i-am mulţumit şi eu şi sunt foarte onorată pentru că şi ea este campioană olimpică, este egalul nostru şi sunt foarte încântată, de ce să nu recunosc?

 


Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


 

AGERPRES : Să rămânem la Constantina Diţă, ea este ultimul mare performer a României, a luat ultimul aur câştigat la Jocurile Olimpice din 2008. Când credeţi că va apărea următoarea medalie?
Maricica Puică: Chiar vreţi să fiu sinceră? Cred că vor mai trece mulţi, mulţi, mulţi ani şi multe olimpiade. Este foarte greu în ziua de astăzi. Noi nu mai avem copii care să facă performanţă. Şi sincer vorbind, de la om la om, părinţii vor ca ai lor copii să aibă mai mult decât am avut noi, asta nu înseamnă să nu le dea, Doamne fereşte! Dar, sincer, de ce să muncească, pentru că se munceşte. E foarte greu. Şi atunci, de ce să muncească acest copil, când are totul de-a gata acasă la părinţi? Sincer! La noi, când mergeai în lot, dacă îţi dădea echipament sau ceva, te ajuta. Bineînţeles că 90% aduceau second-hand de la nemţi, ce aruncau ei, ne dădeau nouă, erau şi aşa bune. Pentru mine era foarte greu, pentru că eu aveam număr foarte mic, eu aveam numărul 34-35, cât un copil, şi acolo nu prea găseai numărul meu. Foarte greu a fost. Îţi dădeau echipament şi după ce veneai de la concurs, trebuia să-l duci înapoi, deci nu-ţi rămânea ţie. Nici nu aveai în ce să te antrenezi, aveai un tricou. Apă caldă nu aveai. Îl clăteai repede, până după masă ..., dar dacă nu era caloriferul cald, te îmbrăcai cu el ud. Nu aveai ce să faci, că nu se găsea să cumperi nimic şi tot ce ne dădea după aia ne lua înapoi. Cu semnătură şi îţi lua înapoi. Dar acum copiii ăştia când vin şi încep cu pretenţii, că vrea firmă, nu ştiu ce firmă, dacă nu îi dai firmă nu lucrează, nu face. Dacă-i spui ceva ... Cu ce să-l ajuţi ? Eu de exemplu, când m-am oprit, când m-am lăsat, îmi făcusem o grupă la noi, la Olimpia. Aveam la un moment dat şase fetiţe. Foarte fain arătau. Dar veneau dimineaţa, făceau un tur şi se opreau. 'Ce-ai păţit?' 'Mă doare-n dreapta!' 'Ce-ai mâncat dimineaţa?' 'Am băut un ceai.' Sau veneau după masă. Eram aşa de prânz. 'Ce-ai mâncat?' 'Cartofi prăjiţi.' Şi atunci cum să chinui eu un copil din ăla pe stadion? Vă daţi seama! Mi-aduc aminte că ne-au trimis de la Olimpia, i-am rugat să-mi dea nişte tenişi, erau tenişii ăia chinezeşti, erau buni că era talpa moale, te simţeai bine. Şi ne-au adus, de la defilare. Cum era 23 august, de la defilare mi-au adus un echipament cu tot cu noroi de pe stadion şi m-am supărat atunci. Am zis că nu se poate! Şi numai bine că a venit aşa-zisa revoluţie şi am plecat în Spania la Palma de Mallorca. Acolo am făcut cu adevărat şi performanţă, şi eu şi Puică. S-a înfiinţat o şcoală pe lângă minister. Ce recorduri naţionale! Vai de mine, ce a fost! Medalii, după medalii. Antrenorii plecau primii în vacanţă, înainte de copii, copiii plecau, nu mai lucrau. Noi veneam şi duminica, ne jucam cu ei. Mai ales că eu abia mă oprisem şi am început să continui cu ei şi făceam antrenamente cot la cot cu ei. Fantastic a fost trei ani. Au vrut să ne oprească acolo. Puică tot aşa, nu ştia cum să plecăm mai repede. A fost frumos!

AGERPRES: Vorbeaţi despre copii. Spuneţi-mi cum credeţi că ar mai putea fi atraşi copiii din ziua de astăzi către atletism? Sau ar mai putea fi atraşi ?
Maricica Puică: S-ar putea, dar trebuie să avem răbdare, iar timpul trece, nu aşteaptă. Să se redeschidă cluburile de copii, de juniori, şcolile, să se introducă, nu trei ore, că acum dacă te uiţi bine la orele de sport, doi-trei vin cu scutirea. Eu i-aş sancţiona pe ăştia, pe medicii care dau scutiri. Dumnezeule, ce le-aş face la ăştia! (...) Ar trebuie să redeschidă cluburile de copii, de mici să le implanteze dorinţa să câştige, dorinţa să facă antrenament, să ştie că sportul e sănătate, sportul te ajută în viaţă, sportul îţi dă minte mai limpede, mai bună.

AGERPRES: Plecând de la copii, credeţi că aici este cauza pentru care nu am mai avut rezultate în ultima perioadă la atletism?
Maricica Puică: Aşa este, ce-am mai văzut şi eu, pentru că în ultimii ani m-am rupt cât de cât, dar în ultimii ani când eu am mers, atâţia zeci de ani, şi în ultimii ani, am prins sportivi din ăştia mai tineri. (...) Antrenori, care din dorinţa de a scoate sportivii imediat, forţează. Forţează şi trag de ei, ca la o lămâie. Când începi să o storci, te duci, te duci şi la un moment dat, lămâia e stoarsă. De unde mai iei? Aşa păţeau. Aşa fac unii antrenori cu copiii care au talent, muncesc, şi forţează, forţează nota şi trag de ei. Şi duce, un an, doi, trei, dar după aia câţi mai ai? Şi nu ajungi exact unde trebuie. La noi, profesorul, antrenorul, cu noi, spre exemplu, într-un an, făceam doar o săptămână pauză. Atât. Era o perioadă, nu ştiu ce. Şi după săptămâna aia, în perioada în care am făcut noi pauză, şi reîncepeam, o lună, două, ne ducea ca pe nişte începătoare, ca şi cum atunci începeam să facem sport de performanţă. Şi atunci era discuţia între mine şi el, eu tot timpul căutam să mergem mai tare, să facem mai tare şi el striga 'Ai răbdare! Ai răbdare!', exact ce vă spun eu, ai răbdare! Te duci progresiv. Numai cât vorbesc tremur toată. Te ducea progresiv, exact unde voia el, la record mondial, la medalii, la tot. Nu se grăbea. Avea răbdare. Unii antrenori, că nu zic toţi, nu au răbdare, nu aşteaptă exact ce trebuie. A început performanţa cât de cât şi începe ... Şi noi lucram, enorm de mult şi tare, dar când trebuia şi cum trebuia, ori ăştia nu. Când a început, te duci până la final, aproape zilnic, unu pe unu. Păi cât să duci? Eşti om! Nici maşina nu mai ţine la un moment dat. Cred că trebuie să aşteptăm cam mult.

 

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO



AGERPRES: Dacă aţi putea lua nişte măsuri pentru îmbunătăţirea atletismului, care ar fi?
Maricica Puică: Nu vorbesc de federaţie, vorbesc la modul general: i-aş da pe toţi afară, i-aş chema pe oamenii de sport care au mâncat transpiraţie pe pâine şi aş începe cu adunări, şedinţe. Nu singură, în grup. Eu nu fac politică, dar treaba este că nu sunt oameni potriviţi la locul potrivit. A fost ministru al sportului un stomatolog. De unde ştii tu ce trebuie să faci? Sunt oameni foarte deştepţi în sport, fete tinere care au făcut facultăţi, de ce nu sunt bune? Pentru că nu fac politică.

AGERPRES: Dacă v-aţi uita în spate, la toată cariera dumneavoastră, aţi schimba ceva?
Maricica Puică: Nu. Şi afară mă întrebau dacă am vreun regret. Nu aş schimba absolut nimic, pentru că tot acolo ar trebui să mă duc. Singurul regret, dar aşa a fost să fie, că nu poţi să le ai pe toate în viaţă, că nu am putut să am şi eu un sufleţel, un copil. Era foarte greu, acum poţi să angajezi şi cinci dădace numai să faci performanţă. Asta regret, dar aşa a fost să fie. În rest nu regret nimic, nici că m-am măritat cu Puică, absolut nimic. Acum regret că nu-l mai am pe lângă mine. Şi nici nu pot să-l aduc înapoi. AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, imagine: Catalin Soci, realizator: Adrian Ţone, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.