COD GALBEN: 16-05-2025 ora 10 Intre 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate se va semnala 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liga Profesionistă de Fotbal a făcut, vineri, un apel către jucătorii din Liga I să îşi limiteze deplasările în afara domiciliului şi a locurilor de antrenament după ce, joi, clubul Dinamo a anunţat că 6 dintre fotbaliştii săi au fost testaţi pozitiv la COVID-19.

"Vineri, 17 iulie 2020, Liga Profesionistă de Fotbal a trimis celor 14 cluburi membre adresa cu numărul 447, semnată de secretarul general Justin Ştefan, prin care reiterează rugămintea ca fiecare entitate sportivă să continue să acorde o atenţie sporită stării de sănătate în condiţiile în care au apărut şase noi cazuri de infectare cu COVID-19. Din cauza faptului că situaţia generează dificultăţi evidente în programarea calendarului competiţional, şi aşa foarte încărcat, LPF cere cluburilor să adopte o conduită de maximă responsabilitate. În sensul respectării cu stricteţe a regulilor de autoizolare a întregului lot de jucători, a staff-ului tehnic şi a tuturor celor implicaţi direct în viaţa echipei în aceste zile atât de importante pentru încheierea cu bine a celui mai greu sezon din istoria fotbalului nostru. LPF face un apel la conştiinţa jucătorilor, la luciditate şi la realizarea faptului că limitarea deplasării acestora în afara domiciliului şi a locurilor de antrenament a devenit o necesitate, în condiţiile date", se arată într-un comunicat de presă al LPF publicat pe site-ul oficial.

"În această perioadă fierbinte, atât la propriu cât şi la figurat, LPF subliniază că respectarea regulilor stabilite de comun acord este echivalentă cu supravieţuirea în condiţiile unui timp care a rămas şi puţin şi, deseori, şi plin de provocări neaşteptate. Să le depăşim fiind uniţi şi respectând regulile, respectându-ne profesia fiecare. Cu gratitudinea faptului că am fost şi am rămas o familie, cea a fotbalului de primă ligă, LPF subliniază că grija pentru sănătate e de fapt, grija pentru un viitor în demersul nostru comun", se mai menţionează în comunicatul citat.

În 16 iulie, testările efectuate de lotul echipei de fotbal Dinamo la o clinică privată din Bucureşti au indicat rezultate pozitive la noul coronavirus pentru 6 jucători. Lotul echipei Dinamo se găseşte în acest moment în izolare la cantonamentul din Săftica. Liga Profesionistă de Fotbal a amânat partida restantă Dinamo - Chindia Târgovişte, care trebuia să se dispute la 16 iulie, în etapa a 3-a a play-out-ului Ligii I.

Clubul Dinamo se confruntă pentru a doua oară cu probleme legate de COVID-19 după ce la 11 iunie, cu doar o zi înainte de reluarea campionatului Ligii I, a fost depistat pozitiv un angajat al clubului. Partida Dinamo - Chindia Târgovişte, care era programată la 12 iunie în cadrul etapei a 3-a a play-out-ului Ligii I, a fost amânată la momentul respectiv pentru 16 iulie. După cazurile de joi, aceasta a fost amânată încă o dată de Liga Profesionistă de Fotbal la o dată care urmează a fi stabilită ulterior.

Formaţia alb-roşie mai are un meci amânat, cel cu FC Hermannstadt, din etapa a 4-a, reprogramat de LPF pentru 23 iulie.

De la reluarea campionatului Ligii I, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la angajaţii cluburilor FC Dinamo şi FC Botoşani, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică. De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti şi FC Argeş.

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal. AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.