COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului
Clubul de fotbal Gaz Metan Mediaş a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă postat pe site-ul său oficial, că a ieşit din procedura de insolvenţă după aproximativ patru ani ca urmare a deciziei Tribunalului Sibiu.
"Hotărârea a fost făcută publică miercuri de către Tribunalul Sibiu şi pune punct unei perioade de aproape 4 ani. Clubul a intrat în insolvenţă în octombrie 2016. Practic din acest moment, ca urmare a acestei hotărâri, clubul a fost reintrodus în activitatea comercială", se arată în comunicatul clubului.
Conform hotărârii, Tribunalul Sibiu a dispus închiderea procedurii insolvenţei, stabilind totodată că fostul administrator judiciar, RTZ & Partners SPRL, trebuie să returneze clubului suma de 1.370.792,66 lei încasată anticipat, în plus, cu titlu de remuneraţie.
"În baza dispoziţiilor art. 132 alin. I din Legea 85/2006, se dispune închiderea procedurii insolvenţei (reorganizării judiciare) faţă de debitorul Club Sportiv Gaz Metan Mediaş, CUI RO 6442311 înregistrată în Registrul Sportiv SB/A2/00353/2001, cu sediul în Mediaş, str. Regele Ferdinand, nr. 12, judeţul Sibiu. În baza dispoziţiilor art. 132 alin. 1, teza I raportat la art. 103 alin. 1 din Legea nr.85/2006, se dispune reinserţia debitorului Club Sportiv Gaz Metan Mediaş în activitatea comercială. Ia act că onorariul fix şi procentual al fostului administrator judiciar RTZ & Partners SPRL în cuantum de 116.052,07 lei (TVA inclus) a fost încasat. Dispune restituirea sumei de 1.370.792,66 lei încasată în plus cu titlu de remuneraţie de către fostul administrator judiciar RTZ & Partners SPRL în contul debitorului", se arată în soluţia Tribunalului.
Decizia este executorie, cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.