Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Clubul de fotbal FCSB a anunţat, joi seara, pe pagina sa de Facebook, că a ajuns la un acord cu atacantul francez Harlem Gnohere pentru rezilierea contractului.

Gnohere, în vârstă de 32 de ani, care a jucat la FCSB din ianuarie 2017, a a adunat 115 partide oficiale în toate competiţiile tricoul roş-albastru, reuşind să înscrie de 51 de ori şi să ofere 6 pase de gol.

Francezul a transmis un mesaj emoţionant pe Instagram: ''Aceasta este una dintre cele mai dificile scrisori pe care le-am scris în viaţa mea. O fac cu mare tristeţe, deoarece spun la revedere unui club care m-a făcut să descopăr Europa, un vis pe care îl aveam de mult timp''.

''Am petrecut trei sezoane şi jumătate fantastice la FC Steaua Bucureşti şi am profitat de fiecare minut al şederii mele. (...) Laurenţiu Reghecampf, Nicolae Dică, Mihai Teja au făcut toţi parte din experienţa mea la acest club. Au fost toţi o sursă de motivaţie la fiecare antrenament şi la fiecare meci. Sper că activitatea mea pe teren a ajutat să le înapoiez o parte din încrederea care mi-au arătat-o'', a mai spus cel supranumit ''Bizonul''.

"În inima mea va fi mereu loc pentru voi, suporterii, angajaţii clubului, coechipierii care au contribuit la experienţa mea. Bucureşti (România) vă voi duce în inima mea. Cu tot ce am trăit, a fost o poveste frumoasă. Vă mulţumesc mult'', a transmis Gnohere în încheiere.

Eddy Harlem Gnohere este născut pe 21 februarie 1988, la Paris şi a început fotbalul ca junior la AS Cannes şi Troyes AC, iar în sezonul 2007/2008 a fost cedat în Elveţia, la FC La Tour. După trei sezoane în Elveţia, unde a mai evoluat pentru FC Bulle şi FC UGS Geneva, a ajuns în Belgia, la Excelsior Virton, fiind transferat, după încă un sezon, la Charleroi, echipă pentru care a jucat timp de un an şi jumătate. În ianuarie 2013 a fost împrumutat şase luni la KVC Westerlo, iar apoi la Royal Excel Mouscron, în vara lui 2014 fiind achiziţionat de către RAEC Mons.

Francezul a semnat, în iulie 2015, un contract pe doi ani cu Dinamo, echipă pentru care a evoluat în 59 de partide oficiale, a înscris 24 de goluri şi a oferit 8 pase de gol.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: FCSB/Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.