Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, speră ca începând cu 15 iunie măsurile restrictive cauzate de epidemia de coronavirus să se relaxeze şi sălile de fitness să se deschidă publicului larg în condiţii speciale, respectând normele de igienă.

"Avem câteva norme referitor la antrenamentele în spaţiile închise. La fitness însă e specific, în sensul să sunt multe aparate, dezinfectarea lor trebuie făcută după fiecare utilizare, spaţiul e mult mai restrâns, există activităţi colective cum este acea gimnastică pe muzică, la fel există 'cycling' unde sunt foarte multe biciclete una lângă alta. Dar eu sunt optimist. Urmează să avem o nouă întâlnire la Ministerul Sănătăţii şi eu sper ca de la 15 iunie, în condiţiile în care vom avea o evoluţie bună, după anumite reguli, să avem posibilitatea să deschidem şi sălile de fitness, pentru că sunt esenţiale în ceea ce priveşte sportul în viaţa românilor. Adică în momentul de faţă sunt sute de mii de români care aşteaptă acest lucru. Şi eu merg la sală şi ştiu", a spus Stroe.

 


"Noi ne-am implicat în acest subiect şi am răspuns afirmativ solicitărilor venite din partea industriei de fitness, pentru că e o zonă economică. Deşi sălile de fitness nu ţin strict şi direct de noi (n.r. - de Ministerul Tineretului şi Sportului). Ele au o activitate cu un pronunţat caracter comercial. Evident că acolo se face sport, dar sălile de fitness au caracter comercial, plăteşti pentru a avea acces. În prezent pot face pregătire în sălile de fitness culturiştii sau sportivii profesionişti din zona de fitness. Eu nu am avut nicio problemă să le reprezint interesele în relaţia cu Ministerul Sănătăţii. O să vedem cum evoluează lucrurile", a explicat ministrul.

Autorităţile române au relaxat începând cu 15 mai şi ulterior 1 iunie condiţiile privind antrenamentele şi pregătirea sportivilor legitimaţi, dar acestea nu se aplică şi practicanţilor sportului amator.

Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea în aer liber, în bazine acoperite sau nu, a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor legitimaţi şi a competiţiilor sportive (cu excepţia sporturilor de contact), precum şi a antrenamentelor în săli, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, Imagine: Ministerul Tineretului și Sportului, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

Ionuţ Stroe (MTS): Am reuşit să punem în acord interesul uriaş pentru sport cu restricţiile stării de alertă

 

Bugetele federaţiilor sportive vor fi corectate, anunţă ministrul Tineretului şi Sportului

 

Ionuţ Stroe (MTS): Controale în bazele sportive au fost şi vor fi şi în timpul competiţiilor

 

Stroe (MTS): Ne-ar fi uşor să decidem ca meciurile să se joace cu spectatori, dar cluburile ar fi responsabile de eventualele victime

 

Fotbal: Stroe recunoaşte că apariţia unui caz de coronavirus în Liga I ar duce la întreruperea competiţiei

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.