Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce a reuşit să pună în acord "interesul uriaş pentru sport" cu restricţiile stării de alertă în ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii care reglementează reluarea competiţiilor şi antrenamentelor de la 1 iunie.

 

 


"De ieri, 1 iunie, în România se poate face mult mai mult sport. Am reuşit această deschidere poate mai repede decât se aşteptau mulţi. Le oferim sportivilor posibilitatea de a se antrena şi de a participa la competiţii. Dar această deschidere vine cu răspundere uriaşă, pe care o avem noi, ca instituţii ale statului, cât şi instituţiile sportive şi entităţile care organizează pregătirea şi competiţiile sportivilor români. Încep cu un apel: Deschideţi bazele şi sălile pentru sport! Bineînţeles, respectând legile şi normele şi protejând sănătatea tuturor participanţilor. Tot ce aveţi de făcut este să respectaţi ordinul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Ministerului Sănătăţii şi, eventual, chiar să elaboraţi norme interne pentru o cât mai bună protejare a sportivilor. Mingea, din punctul meu de vedere, este la dumneavoastră, administratori de săli, baze sportive şi oficiali ai structurilor sportive şi daţi drumul la sport. Am reuşit să punem în acord interesul uriaş pentru sport cu restricţiile inerente ale acestei stări de alertă. Ordinul comun stabileşte un cadru foarte bine definit pentru majoritatea tipurilor de pregătire, antrenament şi chiar competiţie. Mai puţin pentru competiţiile în sală. Ce avem în plus de ieri faţă de 15 mai? Deschiderea e la toate categoriile de vârstă, se pot organiza competiţii, dar în anumite condiţii", a spus Stroe.

"Ordinul reglementează activitatea sportivilor de performanţă, adică sportivi legitimaţi. Se pot deschide competiţiile în aer liber pentru sporturi individuale, dar şi de echipă, după condiţiile din ordin. Sunt permise şi antrenamente şi la competiţiile de sală, dar antrenamente individuale. De asemenea, se pot relua antrenamentele şi competiţii în bazin. Rămâne însă regula fără spectatori la toate competiţiile. Juniorii se pot antrena în aer liber şi în sală, individual sau în grup de maximum 3, cu distanţare. Deci nu în regim colectiv. Deci cluburile şi bazele sportive pot relua activitatea respectând normele din ordinul comun", a adăugat Stroe.

Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea în aer liber, în bazine acoperite sau nu, a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor legitimaţi şi a competiţiilor sportive (cu excepţia sporturilor de contact), precum şi a antrenamentelor în săli, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, imagine: Ministerul Tineretului și Sportului, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editori online: Adrian Dãdârlat, Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

Bugetele federaţiilor sportive vor fi corectate, anunţă ministrul Tineretului şi Sportului

 

Stroe (MTS): Ne-ar fi uşor să decidem ca meciurile să se joace cu spectatori, dar cluburile ar fi responsabile de eventualele victime

 

Ionuţ Stroe (MTS): Controale în bazele sportive au fost şi vor fi şi în timpul competiţiilor

 

Ministrul Tineretului şi Sportului speră să deschidă sălile de fitness începând cu 15 iunie

 

Fotbal: Stroe recunoaşte că apariţia unui caz de coronavirus în Liga I ar duce la întreruperea competiţiei

 

Fotbalul, automobilismul, ciclismul şi motociclismul sunt sporturile care vor organiza primele competiţii

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.