COD PORTOCALIU: 25-09-2020 ora 11 Intre 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate se va semnala 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Federaţia Română de Polo a decis, marţi, încheierea campionatelor naţionale de seniori cu clasamentele de la momentul întreruperii din cauza pandemiei de coronavirus, CSA Steaua câştigând titlul la masculin, iar la feminin fiind declarate două campioane, CSA Steaua şi CS Rapid, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele FRP, Călin Găvruş.

"Au fost discuţii aprinse, dar constructive, dar până la urmă decizia finală a Biroului Federal a fost finalizarea campionatelor masculin şi feminin conform clasamentelor de la data întreruperii şi acordarea titlurilor şi medaliilor. Aşadar la masculin campioană este CSA Steaua, vicecampioană CSM Oradea, locul 3 CS Dinamo şi locul 4 Corona Braşov. Participarea în cupele europene se va face normal, în funcţie de clasament", a afirmat acesta.

"Eu am spus de la început că mi-aş dori să acord titlul în apă, dar, din păcate, cluburile nu au putut susţine măsurile impuse de Guvern. Şi oricum la momentul acesta polo ca sport de contact în bazin nu se poate desfăşura... deci noi suntem într-un fel cu spatele la zid. Nu aveam ce să facem decât să îngheţăm campionatul, cu decernarea titlurilor sau fără. În Biroul Federal a fost o decizie nu strânsă, însă majoritatea a hotărât acordarea titlurilor", a adăugat el.

Referitor la campionatul feminin, Găvruş a menţionat că situaţia de acolo era una specială, ocupantele primelor două locuri, CSA Steaua şi CS Rapid fiind despărţite doar de un gol.

"La fete a fost o situaţie specială. Acolo primele două clasate, CSA Steaua şi CS Rapid erau la egalitate de puncte, 13. Meciurile directe se încheiaseră ambele 1-1... aşa că erau despărţite doar la golaveraj, dar şi acolo doar de un gol în favoarea Stelei. Şi atunci reprezentanţii Stelei, ai Rapidului şi ai lui CS Dinamo au hotărât să dăm două titluri. Deci la fete sezonul ăsta avem două campioane, CSA Steaua şi Rapid. E controversată soluţia, dar sunt vremuri extraordinare şi o situaţie specială. E păcat să pierzi titlul la un singur gol. Ideea a venit de la ocupanta locului 3, Dinamo", a spus el.

Preşedintele a menţionat că este posibil ca meciurile rămase de disputat din campionatele de juniori să se dispute deoarece acestea pot fi reprogramate mai târziu.

"La juniori încă nu am decis nimic. Vom avea o videoconferinţă cu toate cluburile care au activitate la juniori şi vom vedea ce vom decide. Însă la juniori toată lumea vrea să joace, pentru că ar fi şi păcat. La juniori nu există nicio presiune de timp, competiţiile se pot desfăşura până mai târziu, aşa că vom vedea ce vom face şi cum vom proceda", a explicat el.

La întreruperea sezonului din cauza pandemiei de coronavirus, CSA Steaua ocupa primul loc în clasamentul Superligii masculine, urmată de CSM Oradea, CS Dinamo şi Corona Braşov. La feminin, la finalul turneului al treilea, CSA Steaua ocupa primul loc, la egalitate de puncte cu ocupanta locului secund, CS Rapid.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.