Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liga Profesionistă de Fotbal a transmis, marţi, celor 14 cluburi din Liga I protocolul de operare în antrenamentele colective şi de reluare a jocurilor oficiale în condiţii speciale, informează site-ul oficial al LPF.

"Liga Profesionistă de Fotbal şi-a continuat acţiunile în vederea reluării sezonului competiţional al Campionatul Naţional Liga I şi a comunicat, astăzi, celor 14 cluburi membre ''Protocolul de operare în antrenamentele colective şi de reluare a jocurilor oficiale în condiţii speciale''. De asemenea, LPF a comunicat Federaţiei Române de Fotbal, precum şi Sindicatului Fotbaliştilor (AFAN), acelaşi document", se menţionează pe site-ul citat.

Tot marţi,  Liga Profesionistă de Fotbal a transmis către Federaţia Română de Fotbal şi către Comitetul Executiv al FRF, toate informaţiile necesare privind reluarea campionatului, împreună cu programul de desfăşurare a etapelor rămase de disputat din sezonul 2019-2020 în play-off şi play-out.

Totodată, LPF a comunicat şi Ministerului Tineretului şi Sportului acelaşi protocol.

La 15 mai, echipele din Liga I au intrat în cantonamente centralizate cu regim închis pentru reluarea antrenamentelor, aceleaşi condiţii fiind valabile şi după reluarea competiţiei. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că intenţionează să reia actuala ediţie a campionatului Ligii I în weekend-ul 13-14 iunie.
AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.