Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, campioana ultimelor patru sezoane în Liga Naţională de baschet feminin, a transmis, prin intermediul unui comunicat publicat miercuri pe pagina sa de Facebook, că acceptă dar nu înţelege decizia Federaţiei Române de Baschet de a anula sezonul actual şi de a nu acorda titlul de campioană.

''Acceptăm decizia Federaţiei Române de Baschet, dar ne este de neînţeles de ce au ţinut o conferinţă video de câteva ore, mai ales după ce cluburile au votat 10/3 în favoarea acordării titlului de campioană a LNBF. Având în vedere acest lucru, Federaţia Română de Baschet a luat în cele din urmă decizia de a anula sezonul competiţional 2019/2020 fără acordarea titlului de campioană. Trebuie menţionat că FIBA a sugerat deja de la începutul pandemiei că dacă sezonul regulat a fost finalizat, se poate acorda titlul'', se arată în comunicatul clubului covăsnean.

''Sezonul regulat din LNBF s-a încheiat, play-off-urile ar fi trebuit să înceapă exact atunci când competiţia a fost întreruptă din cauza pandemiei, aşa că, cu cele 21 de victorii şi o singură înfrângere, nu ar fi fost o idee deloc deplasată a FRB dacă echipa noastră ar fi fost numită campioană'', subliniază Sepsi SIC.

Clubul aminteşte că în campionatele din Polonia, Suedia, Serbia, Germania şi Belgia, fiind finalizat sezonul regulat la momentul suspendării sezonului competiţional, s-a decernat titlul de campioană. ''În alte ţări s-a luat o decizie logică, dar la noi totul funcţionează altfel. Decizia FRB nu periclitează prezenţa noastră în EuroCup, deoarece suntem încă echipa de baschet feminin numărul unu din România'', concluzionează comunicatul.

Consiliul Director al Federaţiei Române de Baschet a constatat, marţi, imposibilitatea continuării Ligii Naţionale de baschet (masculin şi feminin) şi Ligii I - ediţia 2019/20 şi a stabilit anularea competiţiilor amintite cu clasamentele în vigoare la data de 8 martie 2020, fără decernarea titlului de campioană naţională.

Decizia va intra în vigoare începând cu data de 22 mai 2020, acordând astfel tuturor participantelor din LNBM, LNBF şi Liga I posibilitatea de a-şi rezolva în următoarele 72 de ore toate aspectele organizatorice.

La feminin, pe primul loc se afla campioana ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe, cu 27 puncte, urmată de vicecampioana CS Municipal Satu Mare, 24 puncte, FCC Baschet Arad, 23 puncte, etc.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat, pe 13 mai, într-o conferinţă de presă, că sporturile de contact şi cele practicate în spaţii închise au un risc epidemiologic ridicat şi nu este posibilă în acest moment redeschiderea lor.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: Sepsi-SIC/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.