COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată
Antrenorul italian Cristiano Bergodi a semnat, vineri, un contract pe un an cu echipa de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook.
''Fiindcă vine din Cetatea Eternă în Cetatea Banilor, putem spune: Habemus antrenor! Dacă ne uităm în urmă, Ştiinţa a avut compatibilitate cu şcoala de antrenori italiană, deci Cristiano Bergodi are toate şansele să scrie istorie în 'vulcanul' alb-albastru. Simbolul lui Lazio, pentru care a jucat 7 sezoane, a semnat cu Ştiinţa un contract valabil până în data de 30 iunie 2021. Bun venit, Mister şi adu-ne trofee!'', se arată în comunicatul clubului.
Bergodi îl înlocuieşte pe Corneliu Papură, care a demisionat săptămâna trecută.
Corneliu Papură, 46 de ani, îl înlocuise pe Victor Piţurcă în funcţia de antrenor al echipei oltene la începutul acestui an, după ce fostul selecţioner şi-a reziliat contractul. Corneliu Papură mai fusese antrenor principal la Universitatea din 15 aprilie 2019, după demiterea italianului Devis Mangia, şi în prima parte a sezonului actual, până la 1 septembrie, când a fost instalat Piţurcă.
De numele unui antrenor italian, Devis Mangia, se leagă şi ultimul trofeu cucerit de Universitatea Craiova, Cupa României, în 2018.
Bergodi şi-a reziliat la începutul lunii ianuarie contractul cu FC Voluntari, pe care a pregătit-o în perioada noiembrie 2018-decembrie 2019.
Bergodi (55 ani), care are în palmares un trofeu în România, Supercupa cucerită în 2007 cu Rapid, le-a mai antrenat în ţara noastră pe FC Naţional Bucureşti, CFR Cluj, Rapid, Politehnica Iaşi, Steaua şi ASA Târgu Mureş, dar şi echipele italiene Imolese, Sassuolo, Modena, Pescara şi Brescia. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Fotbal: Cristiano Bergodi - Universitatea Craiova are şanse la titlul de campioană
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.