Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Federaţia Română de Fotbal a anunţat marţi că începând cu 1 aprilie salariile tuturor angajaţilor, inclusiv din zona tehnică, vor fi diminuate cu 20%, din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19.

"Având în vedere situaţia actuală din fotbalul românesc, situaţie cauzată de evoluţia pandemiei COVID-19, în spiritul solidarităţii întregii familii a fotbalului românesc, Federaţia Română de Fotbal a hotărât ca începând cu 1 aprilie, toate salariile angajaţilor FRF, inclusiv din zona tehnică, să fie diminuate cu 20%. Federaţia Română de Fotbal consideră că e important ca în aceste momente să ofere o dovadă de unitate, solidaritate şi înţelegere", se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al FRF.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu afirmă că decizia constituie o datorie faţă de membrii afiliaţi: "Traversăm o perioadă foarte grea. Nimeni nu ştie în acest moment când vom reveni la normal, însă, ceea ce ştiu este că împreună trebuie să ne luptăm pentru viitorul nostru. După consultările pe care le-am avut cu echipa de management a Federaţiei Române de Fotbal, am luat decizia să reducem pentru toţi angajaţii FRF salariile cu 20%. Această modificare va afecta veniturile fiecăruia, dar sunt momente dificile în care trebuie să rămânem solidari pentru că avem această datorie faţă de noi înşine şi colegii noştri, faţă de membrii afiliaţi şi parteneri, faţă de suporteri şi, în primul rând, faţă de viitorul fotbalului românesc".

Federaţia Română de Fotbal precizează că este în contact permanent cu autorităţile naţionale, precum şi cu forurile fotbalistice internaţionale, şi e pregătită să ia în continuare cele mai potrivite decizii în beneficiul fotbalului românesc.

Competiţiile fotbalistice din România, întrerupte iniţial până la 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă. Aceasta a fost decretată la 16 martie de preşedintele Klaus Iohannis pentru o perioadă de 30 de zile ca urmare a pandemiei de coronavirus. AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.