Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vasile Cîtea, aflat la conducerea Federaţiei Române de Box din 14 ianuarie 2016, este singurul candidat la funcţia de preşedinte al forului la alegerile care vor avea loc în cadrul Adunării Generale programate în 6 februarie, de la ora 11:00, la Sala Prefecturii din Iaşi.

Cîtea a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că îşi doreşte ca în noul mandat să aibă un Birou Federal care să îl ajute mai mult.

"Nu am emoţii, doar candidez singur, însă trebuie să am o echipă lângă mine care să mă ajute. Eu am făcut nişte propuneri şi sper ca aceşti oameni să fie aleşi şi să am un Birou Federal mult mai eficient, care să se implice cu adevărat. Vreau să avem linişte şi să facem performanţă reală", a spus preşedintele.

Vasile Cîtea este convins că membrii Adunării Generale sunt mulţumiţi de modul în care a condus în primul său mandat, având în vedere faptul că la doi ani de la câştigarea alegerilor a reuşit să achite datoriile federaţiei, care a devenit astfel eligibilă pentru finanţarea de la Ministerul Tineretului şi Sportului.

"Având în vedere de unde am luat federaţia şi unde am adus-o, eu cred că membrii Adunării Generale nu pot fi decât mulţumiţi. Practic am luat federaţia într-o stare de insolvenţă, de lichidare, cu datorii enorme, cu multe procese pe rol, şi am adus-o azi, să spun aşa, să fie boboc. Când am venit eu preşedinte erau datorii de peste 10 miliarde de lei vechi, plus că erau foarte mulţi bani care se imputau federaţiei în urma Galei Bute. Dar uite că în decurs de vreo doi am ajuns, cu ajutorul unor oameni de bună credinţă, să ne facem dreptate şi să plătim ce datorii aveam. În plus, marele câştig este faptul că Federaţia Română de Box a devenit eligibilă pentru finanţare de la MTS. Din iunie 2018 federaţia primeşte finanţare în continuu, iar ăsta e lucrul cel mai important", a explicat Cîtea.

Biroul Federal a validat candidatura lui Vasile Cîtea, la fel ca şi pe cele ale candidaţilor la funcţiile de vicepreşedinte, membru în Biroul Federal, respectiv preşedinte al Comisiei de Apel a FRB.

Pentru cele două posturi de vicepreşedinte candidează trei persoane: Bogdan Marinescu, Florin-Ioan Mulcuţan-Chiş şi Silviu Vasile Mureşan. Pentru cele 10 locuri de membru în Biroul Federal au fost declaraţi eligibili 13 candidaţi: Doru Gheorghiu, Adrian Lăcătuş, Silviu Macovei, Toma Matei, Ştefan Mosoiu, Florin-Ioan Mulcuţan-Chiş, Silviu Vasile Mureşan, Alec Năstac, Gabriel Petrea, Viorel Plosca, Samir Simion, Florin Stan, Titi Tudor. La funcţia de preşedinte al Comisiei de Apel a FRB candidează o singură persoană, Dorel Constantin Ene.

La 14 ianuarie 2016, Vasile Cîtea a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Box, cu 88 de voturi, faţă de 38 ale contracandidatului său de atunci, Mihai Lauruc. El a preluat atunci postul lăsat liber de fostul campion mondial Leonard Doroftei, cel care demisionase la 13 noiembrie 2015, după trei ani la conducerea federaţiei.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.