COD GALBEN: 27-01-2020 Intre 07:00 si 08:00 se va semnala ploaie care izolat favorizează depuneri de polei in Județul Arad, Județul Timiş; COD GALBEN: 27-01-2020 Intre 06:35 si 08:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău, Județul Călăraşi; COD GALBEN: 27-01-2020 Intre 06:30 si 09:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m in Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Harghita; COD GALBEN: 27-01-2020 Intre 05:00 si 10:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Federaţia Română de Şah nu a avut un an 2019 grozav, precum cel precedent, dar totuşi s-au obţinut 12 medalii, dintre care două de aur, la Campionatele Europene şcolare şi la Campionatul Uniunii Europene.

''Per total nu a fost cel mai fabulos an, în sensul că nu s-au obţinut aşa de multe medalii ca în 2018, când am avut Campionatul European la Oradea. Dar a fost un an rezonabil, s-au obţinut 12 medalii, dintre care două de aur, la Campionatul European şcolar şi Campionatul Uniunii Europene. Aceste competiţii nu sunt însă de aceeaşi anvergură ca şi Campionatul European de seniori, dar sunt totuşi nişte medalii'', a declarat secretarul general al Federaţiei Române de Şah, Constantin Ionescu, pentru AGERPRES.

În 2018, la CE de şah rapid, fulger şi dezlegări pentru copii şi juniori Under-18, România a obţinut 25 de medalii, dintre care opt de aur.

Două medalii de aur, trei de argint şi un bronz au fost câştigate la Campionatul European Şcolar de la Mamaia (categorii de vârstă de la 7 la 17 ani), iar la Campionatul Uniunii Europene (cu categorii de vârstă de la 8 la 14 ani) au fost obţinute trei de argint şi două de bronz. Medaliile de aur au fost câştigate de Ionuţ Ognean, la categoria Open Under 15, şi de Ema Obadă, la fete, Under 15.

''În ce priveşte seniorii, la Campionatele Europene, fetele au obţinut locul 6 pe echipe, cel mai bun rezultat la această categorie, iar Constantin Lupulescu a reuşit calificarea la Cupa Mondială, în urma clasării de la Campionatul European, unde a fost al 26-lea. La Cupa Mondială din septembrie de la Hanti-Mansiisk (Rusia), Lupulescu şi Mircea Pârligras au fost eliminaţi din primul tur. Pârligras a picat cu Dieter Nisipeanu, care a reprezentat Germania. Am mai avut o medalie de argint, câştigată de Vladislav Nevednichy la Campionatele Mondiale de veterani (categoria peste 50 ani) de la Bucureşti, din luna noiembrie. La CM de tineret, Mihnea Costache a ieşit în primii zece, ceea ce nu e puţin lucru, pentru că este o competiţie extraordinar de tare, pentru că acolo sunt o mulţime de mari maeştri tineri'', a adăugat Constantin Ionescu.

Secretarul general al FR de Şah a regretat lipsa clasărilor fruntaşe şi de la alte competiţii tradiţionale, însă a remarcat evoluţia constantă a unor tineri şahişti de perspectivă: ''Nu am luat medalii cum ne-am dorit noi, nici la Openul internaţional al României, nici la Memorialul ''Maria Albuleţ'', unde de obicei urcam pe podium. Dar niciun an nu seamănă cu celălalt. La Campionatul European de la Batumi, băieţii au ieşit pe locul 20, dar se putea şi mai bine, iar dacă în ultima rundă ar fi câştigat în loc să fi făcut egal, ar fi urcat mai mult în clasament. Avem în schimb câţiva şahişti tineri care confirmă, cum sunt Bogdan Deac, 18 ani, şi David Gavrilescu, 16 ani, care şi-a făcut debutul la echipa naţională şi a ieşit şi campion naţional de seniori la şah rapid. Au avut un an bun, au jucat multe competiţii tari, cu clasări destul de rezonabile''.

Evenimentul şahist al anului din România a fost organizarea la Bucureşti, de către un sponsor al FR de Şah, a turneului Superbet Rapid&Blitz Chess de la Bucureşti, etapa a şasea a circuitului mondial Grand Chess Tour.

''Avem un sponsor care ne-a ajutat destul de bine, şi în toamnă când au organizat acel turneu din Grand Chess Tour, au făcut şi un turneu pentru şahiştii români, SuperChess Cup, de şah rapid şi blitz, câştigat de Constantin Lupulescu. Nu ştiu dacă va rămâne şi la anul, dar pentru noi ar însemna ceva'', a precizat marele maestru, participant la opt ediţii ale Olimpiadei de şah.

Anul 2020 va avea în prim plan Olimpiada de şah de la Moscova şi Campionatul European de seniori.

''Avem Olimpiada de la Moscova, de unde e noul preşedinte al FIDE, Arkadi Dvorkovici, şi sperăm să avem o evoluţie bună. Olimpiada e ca un campionat mondial pe echipe. Sunt apoi campionatele europene de seniori, unde Lupulescu şi Pârligras vor încerca o calificare la Cupa Mondială din 2021. Campionatul European de senioare va fi în România, la Mamaia, în iunie, unde sperăm să obţină calificarea la Campionatul Mondial. Obiectivele noastre sunt mereu la fel: fetele în primele şase şi băieţii în primii zece, deşi ştim că nu e uşor. Tot la Mamaia va fi şi Campionatul Mondial de juniori, septembrie, la categoriile 14, 16 şi 18 ani, cu câte un sportiv din fiecare ţară. Dar, fiind la noi, poate participăm cu mai mult de 6 sportivi. Nu va fi un an uşor nici 2020, dar sperăm să facem nişte performanţe bune, mai ales la cele care se joacă la noi, dar şi la Olimpiadă sperăm să fie în grupul fruntaş atât băieţii, cât şi fetele'', a precizat oficialul FR de Şah.

Şahul a pătruns de câţiva ani în şcoli, dar orele sunt opţionale şi totul depinde de interesul copiilor şi de deschiderea conducătorilor din instituţiile şcolare.

''Sunt multe şcoli în care se joacă şah, dar nu avem un control. Noi, prin 2014, am distribuit câte zece seturi de şah la 500 de şcoli, dar dotarea este insignifiantă la nivelul unei ţări. Pur şi simplu depinde la fiecare şcoală de director şi de copii, dacă ei solicită se poate implementa. Este un opţional, ca multe altele. Nu este materie obligatorie şi nu există garanţia că va continua, dacă nu există interes şi cu cine să desfăşoare aceste ore. Dacă ar deveni o materie obligatorie s-ar schimba radical lucrurile, dar nu e aşa de simplu. Trebuie să ai cadre ca să te apuci de aşa ceva'', a precizat Constantin Ionescu.

FR de Şah a desemnat-o pe marea maestră Corina Peptan, sportivul anului 2019, ea fiind urmată în clasament de marii maeştri Constantin Lupulescu (CS Comunal Ghiroda şi Giarmata Vii) şi Vlaicu-Marcel Crişan (Şah Club Potaissa Turda).
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.