Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Bogdan Vintilă, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa se află într-un marş spre locul I al clasamentului Ligii I şi, în consecinţă, trebuie să treacă cu bine şi peste meciul cu FC Viitorul, programat, duminică, în deplasare, în etapa a 21-a.

"Urmează un joc important cu o echipă foarte bună, o echipă foarte bine organizată şi cu un antrenor foarte bun. Ne aşteaptă un joc dificil, dar am încredere că jucătorii mei sunt conectaţi şi pregătiţi pentru a da o ripostă fermă celor de la Viitorul. Va fi o întâlnire foarte interesantă din punct de vedere tactic. Eu consider că jucătorii mei sunt mult mai bine motivaţi şi pregătiţi pentru această dispută. Suntem într-un marş spre locul I şi trebuie să trecem şi peste acest joc cu Viitorul, pe care îmi doresc să-l câştigăm. Clasarea pe primul loc este obiectivul meu şi al clubului. E meritul jucătorilor în victoriile din deplasare din ultimul timp, pentru că reuşesc să se capaciteze. Este probabil o mobilizare generală atunci când ai suporterii adverşi contra ta", a afirmat tehnicianul.

"Va fi o întâlnire specială cu Hagi, mă bucur că o să-l revăd. În rest, suntem adversari şi ne respectăm. Ne dorim să fim pe primul loc, play-off-ul este un obiectiv momentan, dar cel mai important este locul I, acolo vrem să ajungem. Vom face tot posibilul să câştigăm campionatul, însă în momentul acesta suntem într-o cursă către locul I. Cu Dan Petrescu sau fără Dan Petrescu, important e ce facem noi. Eu mă canalizez pe ceea ce am eu şi echipa de făcut, nu pe eventualele greşeli ale adversarilor. Cu Dan Petrescu sau fără el, CFR Cluj rămâne o echipă puternică", a adăugat antrenorul.

Vintilă a menţionat că are în continuare nevoie de Florin Tănase, dar dacă acesta va fi vândut în pauza competiţională din iarnă nu va fi nicio problemă. "Florin Tănase e un jucător care are un travaliu foarte mare, aleargă mult şi ăsta e un factor care mă face să-l folosesc în atac, dar nu neapărat atacant central. El face efort, pe lângă celelalte calităţi pe care le are. Este un jucător bun de care avem nevoie. Dar dacă are ofertă şi pleacă nu e nicio problemă nici aşa. Orice e binevenit, şi dacă rămâne şi dacă pleacă. Cu siguranţă vor fi schimbări în lot în iarnă, dar nu vreau să discut despre ele pentru că mai avem două meciuri importante cu echipe din play-off", a precizat Bogdan Vintilă.

Echipa de fotbal FCSB întâlneşte, duminică, de la ora 20:30, în deplasare, formaţia FC Viitorul, într-o partidă contând pentru etapa a 21-a a Ligii I.
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.