Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a declarat, marţi seara, că îşi doreşte ca luptătorii români să câştige una sau chiar două medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor.

"A fost un an destul de bun pentru luptele româneşti, am avut multiple medalii la campionatele mondiale şi europene la toate categoriile de vârstă, plus organizarea unui Campionat European de seniori la Bucureşti de excepţie. Sperăm ca 2020 să fie un an şi mai bun, mai ales că vor avea loc Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sper eu ca luptele să aducă României una sau două medalii de la Tokyo", a afirmat Pîrcălabu.

"Sportivii noştri sunt deja în pregătire pentru că nu mai e mult până la începutul lunii martie când încep turneele de calificare la Jocurile Olimpice, primul la nivel european, iar al doilea mondial. În urma acestor competiţii sper eu să calificăm cât mai mulţi luptători la Tokyo şi apoi să ne îndeplinim obiectivele propuse", a adăugat el.

Preşedintele a menţionat că Albert Saritov, sportiv naturalizat care a câştigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro la categoria 97 de kilograme (lupte libere), va încerca să urce din nou pe podium la Tokyo.

"Momentan nu vom mai naturaliza luptători. Ne-am atins obiectivele cu sportii naturalizaţi. Îl avem pe Albert Saritov cu care vom ataca anul viitor a doua sa medalie olimpică. El este într-o revenire de formă. Mai este ceva timp până în luna martie şi nu am emoţii privind calificarea lui Albert, decât să fie sănătos", a afirmat oficialul FRL.

Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, secretarul general Alin Grigore şi componentele lotului naţional feminin de junioare au participat, marţi seara, la o acţiune umanitară în cadrul căreia au oferit cadouri copiilor de la Centrul de plasament "Acasă" din Capitală cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.