COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă COD GALBEN: 24-05-2025 Intre 08:45 si 13:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...60 km/h. in Zona joasă a județului Alba , respectiv zona localităților;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul tenisman german Boris Becker, cu şase Grand Slam-uri în palmares, a declarat cu prilejul lansării turneului Superbet Chess de la Bucureşti că Simona Halep are nevoie de o mai bună programare a meciurilor în partea a doua a sezonului şi o vede printre favorite la Australian Open 2020.

''Simona este încă o jucătoare de top. Problema pentru ea este să-şi facă o programare pentru a rezista tot anul. Ea a părut obosită în partea a doua a anului, pentru că a stat mai mult pe teren pentru a-şi câştiga meciurile. De obicei peste două ore, iar din punct de vedere fizic şi mental a început să obosească în a doua parte a anului. Au supărat-o şi accidentările, dar cred că Darren Cahill va fi atent, o va supraveghea şi va găsi un program mai bun pentru a doua parte a anului. Este evident că a devenit dificil pentru ea să câştige două meciuri la rând. La Australian Open, din cauza suprafeţei şi pentru că este la începutul anului, are o şansă potenţială de a câştiga anul viitor. Am vorbit mult cu ea, dar nu cred că are nevoie de sfatul meu. Darren Cahill şi staff-ul ei ştiu ce au de făcut'', a declarat Boris Becker la Stejarii Country Club.

Becker a opinat că fiecare generaţie are vârfurile ei şi e greu de spus cine este sau a fost cel mai bun jucător din lume.

''Idolul meu a fost Bjorn Borg, m-am antrenat cu el în anii '90, când a avut un fel de revenire, şi nu mi-a venit să cred cât de bine era pregătit din punct de vedere fizic, nu mi-am imaginat aşa ceva. M-am antrenat cu el cu rachete de lemn şi era mai bun decât mine. Cred că orice campion, indiferent în ce eră a jucat, va găsi mereu o cale de a învinge. În tenis, avem un moment incredibil cu Federer, Nadal şi Djokovic, dar în alte momente i-am avut pe McEnroe şi Borg, Connors şi Lendl. Aş menţiona şi numele meu, al lui Stefan Edberg, Pete Sampras, Andre Agassi, fiecare generaţie a avut campionii ei. Tenisul de azi nu mai acela de acum 20 de ani, calitatea rachetelor, a încălţămintei, mijloacele de recuperare fizică. Daţi-i lui Federer o rachetă de lemn şi să joace cu cineva care a câştigat cu racheta de lemn, atunci cred că şansele ar fi egale. La fel cu Nadal şi Djokovic, atunci şansele s-ar egala", a spus Becker.

"Cel mai de succes jucător este Roger Federer, nu se poate contesta, dar el a admis că Rod Laver a fost cel mai mare din toate timpurile, pentru că a câştigat în două ocazii cele patru turnee de Grand Slam la rând. Are mai puţine turnee şi Grand Slam-uri câştigate, dar a avut o carieră mai scurtă. Este foarte dificil să spui cine a fost cel mai bun. Este imposibil de spus, pentru că fiecare generaţie a avut jucători foarte buni'', a adăugat el.
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.