COD GALBEN: 12-11-2019 Intre 02:15 si 08:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 12-11-2019 Intre 02:10 si 08:10 se va semnala intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală de peste 90 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

* Daniela Dodean Monteiro, multiplă campioană europeană la tenis de masă, va primi titlul de cetăţean de onoare al Aradului, se precizează într-un comunicat remis AGERPRES. Legitimată la CSM Arad din 1995, sportiva are un palmares de invidiat, cu nu mai puţin de cinci titluri europene: două cu echipa, două la dublu feminin şi unul la dublu mixt.

* Federaţia Română de Şah, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila, organizează tradiţionala competiţie feminină de şah Memorial "Maria Albuleţ", eveniment care se va deschide miercuri, 2 octombrie, şi se va desfăşurat până pe 10 octombrie.

* Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Csaba Laszlo, este nemulţumit de numărul mare de meciuri terminate la egalitate de formaţia sa în noua ediţie a Ligii 1. El a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, că este convins că meciul de vineri seară de pe Stadionul Municipal din Botoşani nu se va termina la egalitate.

* Antrenorul echipei de fotbal FC Botoşani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu are nici cea mai mică teamă de adversarul din etapa a 12-a a Ligii 1, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. El susţine că, dacă jucătorii săi au atitudine, "e greu ca o echipă din România să le poată face faţă".

* River Plate a învins-o cu scorul de 2-0 pe marea sa rivală Boca Juniors în duelul 100% argentinian din prima manşă a semifinalelor celei mai importante competiţii intercluburi din fotbalul sud-american, Copa Libertadores, disputată marţi seara pe stadionul Monumental din Buenos Aires, în faţa a 70.000 de spectatori.

* Portarul columbian Alvaro Montero, care a participat cu selecţionata ţării sale la turneul Copa America din acest an, a fost suspendat provizoriu pentru o perioadă de 60 de zile, după ce a fost depistat pozitiv la o substanţă interzisă, informează EFE.

* Antrenorul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, şi-a asumat responsabilitatea pentru noul pas greşit făcut de elevii săi în Liga Campionilor, după rezultatul de egalitate înregistrat pe teren propriu în faţa formaţiei FC Bruges, marţi seara, într-o partidă din cadrul Grupei A a competiţiei.

* Antrenorul lui FC Bruges, Philippe Clement, consideră că echipa sa a reuşit un meci "istoric" pe terenul formaţiei Real Madrid, pe care a fost la un pas să o învingă marţi seara, în cadrul Grupei A a Ligii Campionilor la fotbal.

*Antrenorul Pep Guardiola (Manchester City) a risipit temerile privind o indisponibilitate pe termen lung a belgianului Kevin de Bruyne, când a anunţat că mijlocaşul ar putea reveni la meciul de duminică cu Wolverhampton din Premier League, relatează Reuters.

* Clubul Cardiff City a anunţat că se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a contesta decizia FIFA, care i-a obligat pe galezi să plătească 6 milioane euro echipei franceze FC Nantes în cazul transferului lui Emiliano Sala, atacantul argentinian care a încetat din viaţă pe 21 ianuarie, în urma unui accident de avion, informează L'Equipe.

* Juan Soler, fostul preşedinte al clubului Valencia CF, a primit marţi o sentinţă de doi ani închisoare pentru complicitate în tentativa de răpire a unui fost coleg şi de jaf cu violenţă, conform deciziei unui tribunal spaniol, relatează Reuters.

* Clubul de fotbal OGC Nice, locul 6 în Ligue 1, l-a concediat pe jucătorul Lamine Diaby-Fadiga, după ce acesta a recunoscut că a furat un ceas de lux în valoare de 62.000 de lire sterline de la coechipierul său Kasper Dolberg, relatează BBC.

* Atletul american Donovan Brazier, pregătit de controversatul antrenor Alberto Salazar, a cucerit medalia de aur în proba de 800 din cadrul Campionatelor Mondiale 2019, impunându-se cu timpul de 1 min 42 sec 34/100 în finala desfăşurată marţi la Doha.

* Kelsey-Lee Barber a devenit marţi prima atletă din Australia care a câştigat un titlu mondial în proba de aruncare a suliţei, după ce a câştigat finala Campionatelor Mondiale de atletism 2019 de la Doha (Qatar) la ultima aruncare, relatează Reuters.

* Clubul grec de baschet Olympiakos Pireu a anunţat marţi că i-a fost furată suma de 500.000 de euro, aflată într-un seif la sediul său din Pireu, informează AFP.

* Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP de la Tokyo. dotat cu premii totale în valoare 1.895.250 dolari, după ce l-a învins în două seturi, 6-3, 7-5, pe japonezul Go Soeda, într-o partidă disputată miercuri.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.