Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

* Universitatea Cluj s-a calificat, marţi seara, în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins formaţia de liga a treia FC U Craiova 1948 cu scorul de 3-2 (1-2, 2-2), după prelungiri, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova.

* Academica Clinceni s-a calificat, marţi seara, în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins în deplasare formaţia de ligă secundă Turris-Oltul Turnu Măgurele cu scorul de 3-2 (1-1).

* FC Voluntari s-a calificat, marţi seara, în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins-o în deplasare pe Concordia Chiajna cu scorul de 3-2 (2-1).

* Gaz Metan Mediaş a fost eliminată din Cupa României la fotbal de formaţia de liga a treia Foresta Suceava, care s-a impus cu scorul de 2-1 (2-1), marţi, pe teren propriu, în şaisprezecimile de finală ale competiţiei.

* Comitetul Executiv UEFA a anunţat marţi, în şedinţa de la Ljubljana (Slovenia), că încredinţează României organizarea turneului Euro Under 19 de peste doi ani, în urma evaluării dosarului de candidatură al Federaţiei Române de Fotbal, se arată într-un comunicat al FRF. Turneul final Euro U19 din 2021 va fi găzduit de România în luna iulie şi va reuni 8 echipe.

* Sportivul român Nicolae Onica a ocupat în final locul 32 la categoria 96 kg, la total, marţi, la Campionatele Mondiale de haltere de la Pattaya (Thailanda).

* Tenismanul român Marius Copil şi cel ceh Lukas Rosol au fost învinşi cu 6-4, 6-4 de olandezii Sander Arends/David Pel, marţi, în prima rundă a probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Orleans (Franţa), dotat cu premii totale de 137.560 euro.

* ACSH Gheorgheni a învins-o pe ACS Sapienţia U23 cu scorul de 7-2 (2-1, 3-0, 2-1), marţi seara, pe propriul patinoar, într-un meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă.

* Trei sute de sportivi cu dizabilităţi intelectuale din 31 de judeţe ale ţării şi din municipiul Bucureşti au reuşit să câştige 655 de medalii la ediţia din acest an a Jocurilor Naţionale Special Olympics România, ce au avut loc în perioada 20-22 septembrie la Deva şi Hunedoara, au informat marţi organizatorii competiţiei.

* Fundaşul stânga al echipei Real Madrid, Ferland Mendy, s-a accidentat marţi pentru a doua oară în acest sezon, alăturându-se altor titulari indisponibili din formaţia lui Zinedine Zidane. Potrivit AFP, care citează un comunicat al clubului, Mendy a fost diagnosticat cu leziune musculară la aductorii piciorului stâng, iar conform presei spaniole ar putea lipsi 2-3 săptămâni.

* Jucătorul britanic de tenis Andy Murray, fost lider mondial, în prezent pe locul 413 în ierarhia internaţională, a obţinut marţi prima sa victorie la simplu după operaţia suferită la şold în urmă cu opt luni, învingându-l pe americanul Tennys Sandgren (69 ATP), cu 6-3, 6-7 (6/8), 6-1, în 16-imile turneului masculin de la Zhuhai (China), dotat cu premii totale de 931.335 dolari.

* Americanca Chloe Dygert, în vârstă de 22 de ani, a câştigat marţi, la Yorkshire (Anglia), proba feminină de contratimp la Campionatele Mondiale de ciclism pe şosea. Dygert, care a obţinut de mai multe ori titlul la urmărire pe pistă, a terminat în 42 minute şi 11.57 secunde, cu mai bine de 1 minut şi jumătate înaintea celei de-a doua clasate, olandeza Anna van der Breggen.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.