Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, joi seara, după victoria pe teren propriu în faţa echipei italiene Lazio Roma, scor 2-1, în primul meci pe care l-a disputat în Grupa E a Europa League, că şi-ar dori să facă o fotografie a clasamentului, cu echipa sa pe primul loc, şi că speră să-şi păstreze aceeaşi poziţie până la final.

"Dacă Omrani nu dădea gol cred că eram toţi acum aici şi regretam. Eu am vorbit cu el şi i-am spus că ţin foarte mult la el, dar că nu are cum să fie titular dacă nu se antrenează bine. Repriza a doua a fost una foarte, foarte bună, chiar dacă s-a jucat într-un alt sistem. Oricine îşi doreşte să câştige cu Lazio, suntem la începutul acestei grupe, ne vor aştepta meciuri la fel de grele. În repriza a doua ne-am revenit cu toţii şi este o victorie foarte importantă pentru clubul CFR. Astăzi a fost, zic eu, o victorie meritată. Trebuie să facem o poză la clasament, sperăm să rămână aşa", a declarat Dan Petrescu la televiziunea Digi Sport.

Tehnicianul echipei clujene consideră că a fost inspirat când a ales un sistem de joc cu trei fundaşi centrali, pe care îl foloseşte de obicei atunci când adversara are doi atacanţi împinşi: "Nu sunt eu cel mai important om al serii, echipa este cea mai importantă. A fost un meci de intensitate maximă, din păcate în prima repriză echipa a suferit puţin, poate şi din cauza schimbării sistemului, cu trei fundaşi centrali. Am lucrat doar trei zile în acest sistem. Dar cel mai important nu e sistemul, este atitudinea. Noi nu am avut o agresivitate în bună în prima repriză şi ei au o valoare incredibilă, se vedea o calitate incredibilă la ei, dar cu toate acestea golul marcat de Deac a venit la timp pentru noi. Dacă rata cred că aş fi schimbat ceva la pauză. În repriza a doua cei trei fundaşi centrali şi-au făcut treaba foarte bine, toată echipa şi-a schimbat un pic nivelul".

CFR Cluj a reuşit să câştige la debutul în Grupa E a Europa League, 2-1 (1-1) cu Lazio Roma, joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, prin golurile marcate de Ciprian Deac (41 - penalty) şi Billel Omrani (75). Pentru Lazio Roma a înscris Bastos în minutul 25.

După acest rezultat, CFR Cluj se află pe prima poziţie în clasamentul Grupei E a Europa League, în cealaltă partidă Rennes şi Celtic terminând la egalitate, scor 1-1.
AGERPRES/(A, AS - autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.