Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Antrenorul Tomas Ryde a declarat, marţi, la Sala Apollo, că deşi a convocat-o pe Cristina Neagu la echipa naţională de handbal feminin pentru meciurile cu Ucraina şi Insulele Feroe, din preliminariile Campionatului European din 2020, ea nu va putea intra pe teren decât după încă o lună de recuperare.

Ryde a precizat că Neagu, operată în luna ianuarie la genunchiul drept, va juca la Campionatul Mondial din Japonia, care se va desfăşura între 30 noiembrie şi 15 decembrie.

"Cristina Neagu nu este gata să joace încă. Va mai dura încă o lună. O vom folosi în echipa naţională. O să ne gândim cum vom juca împotriva Ucrainei, dar echipa naţională trebuie să se pregătească şi pentru Japonia, pentru că nu mai avem prea mult timp la dispoziţie, deci în cele câteva zile care ne-au rămas trebuie să creăm ceva. Cred cu adevărat că Neagu va juca în Japonia, deci trebuie ca toate jucătoarele să fie împreună. Este vorba şi despre schemele de joc şi ce facem cu ele. Ea lucrează în sală, dar încă nu poate juca, este prea devreme", a declarat selecţionerul României, care este şi antrenorul echipei CSM Bucureşti.

"Nu ştiu dacă va mai fi aceeaşi jucătoare. Este imposibil de spus. Nu va fi nicio problemă să o integrăm. Dacă nu va fi nicio problemă, după o săptămână, zece zile, pot fi începute acţiunile de atac. Acesta este un moment critic", a mai spus Ryde.

Jucătoarea echipei CSM Bucureşti, Iulia Curea, speră ca Neagu să-şi revină la forma care a consacrat-o înaintea accidentării: "Nu contează cât va sta, Cristina Neagu este o luptătoare, handbalul nu se poate uita. E adevărat că îţi trebuie meciuri în picioare pentru a reveni la o formă bună, dar handbalul nu se uită niciodată".

Denisa Dedu a afirmat că atât Cristina Neagu cât şi Nora Mork le ajută pe jucătoarele de la CSM Bucureşti de pe marginea terenului.

"Normal că este greu fără Nora Mork şi Cristina Neagu, sunt două jucătoare foarte bune şi ne lipsesc foarte mult, dar asta este situaţia în momentul de faţă şi trebuie să arăţi bine şi aşa. Ele sunt alături de noi de pe margine şi încearcă să ne susţină atât cât pot", a spus Dedu.

Pentru meciurile cu Ucraina şi Insulele Feroe, din preliminariile Campionatului European din 2020, lotul echipei naţionale de handbal feminin al României se va reuni duminică, la Braşov. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.