COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:50 si 10:00 se va semnala ceata ce reduce vizibilitatea local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:30 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Covasna; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:25 si 09:30 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:15 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Sălaj, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 14-10-2019 Intre 07:15 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul preşedinte al AFC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a devenit, începând de joi, manager al clubului de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a anunţat, într-o conferinţă de presă, patronul formaţiei din Covasna, Laszlo Dioszegy.

Potrivit acestuia, Cornel Şfaiţer ar urma să se ocupe de relaţiile cu jucătorii, cu Liga Profesionistă de Fotbal, Federaţia Română de Fotbal, dar şi de relaţia cu mass-media.

"De vreo două luni suntem în discuţii cu domnul Şfaiţer. Îmi doream să avem alături de club un om care ştie tainele fotbalului românesc şi eu cred că experienţa lui, şi onestitatea, şi modestia lui ne-a convins să mergem pe drum împreună. Vine ca manager în cadrul clubului nostru şi cred că o să fie un pilon de susţinere a clubului, pentru că ştim foarte bine că, cu cât mai mulţi piloni de susţinere are, cu atât clubul este mai important sau este mai puternic. Sperăm ca tot ceea ce a făcut în viaţa lui la Botoşani poate să realizeze şi aici", a afirmat Laszlo Dioszegy.

Cornel Şfaiţer susţine că Botoşaniul va rămâne în inima sa, însă spune că a optat pentru echipa din Sfântu Gheorghe pentru că a găsit aici un mediu propice pentru performanţă.

"Am acceptat propunerea dânşilor, pentru că am văzut la Sepsi nişte oameni extraordinari, un grup deosebit care a reuşit performanţe într-un timp relativ scurt. Aşa cum am început eu pionieratul la Botoşani prin muncă, acelaşi lucru s-a petrecut şi aici într-un timp foarte scurt şi au reuşit lucruri extraordinare, am văzut un loc propice pentru performanţă în viitor. O să facem totul cu paşi mărunţi, ca să reuşim performanţă împreună. Ştiţi foarte bine că ceea ce am făcut până acum am făcut din pasiune, din dragoste pentru fotbal. Este o pasiune a mea, pe lângă business. Nu vreau să îmi neglijez nici business-ul, pentru că sunt om de afaceri în primul rând. Asta am făcut şi la Botoşani şi îmi doresc să facem lucruri frumoase şi aici. Botoşaniul va rămâne în inima mea", a declarat, la rândul său, noul manager de la Sepsi.

Directorul sportiv al clubului Sepsi OSK, Attila Hadnagy, consideră că experienţa lui Şfaiţer ar putea permite clubului din Sfântu Gheorghe să aibă performanţe mai mari decât cea de anul trecut, când s-a calificat în play-off-ul Ligii 1.

"Este o zi specială pentru mine şi sunt foarte bucuros că în sfârşit l-am convins pe domnul Cornel Şfaiţer, cel care m-a convins să ajung la FC Botoşani, să vină lângă noi. Mă bucur că un om extraordinar cum este Cornel Şfaiţer, un om de fotbal, cu experienţă, ştie totul, care a dus FC Botoşani în cupele europene şi în Liga 1, pentru că dacă nu era el, Botoşaniul nu vedea niciodată aceste performanţe, a venit lângă noi", a precizat directorul sportiv al clubului Sepsi OSK, Attila Hadnagy.

Totodată, patronul clubului covăsnean susţine că obiectivul său este calificarea echipei în competiţiile europene.

"Eu nu am ascuns niciodată că dorim ca măcar un meci să jucăm în viaţa clubului nostru în cupele europene, normal, în Europa League, nu Champions League", a adăugat Dioszegy. AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.