Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Antrenorul formaţiei FC Rapid, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că fotbaliştii naţionalei României au fost "jaloane" în prima repriză a meciului pierdut cu 1-2 în faţa Spaniei, reprezentativă care putea să conducă la pauză cu scorul de 5-0.

"Am fost pe stadion. Nu sunt eu în măsură să analizez ce a făcut ieri Cosmin Contra. Dar diferenţa valorică între noi şi Spania e imensă. Asta nu scuză cu nimic faptul că o repriză am fost jaloane cu Spania. Cred chiar că era mai greu pentru ei cu jaloane. Până nu am pus o talpă, până nu le-am dat câte o pălmuţă peste nas sau peste dinţi, să îi controlăm puţin, nu am avut nicio şansă. Pentru că de aici pleacă totul. Chiar dacă ai trei trofee de Liga Campionilor şi mai ştiu eu ce în vitrină, eşti om. Nimeni, absolut nimeni nu are trei picioare, asta le spun şi eu jucătorilor mei. Iar supuşi presiunii şi agresivităţii, câteodată şi peste limită, nu au cum să nu cedeze. Pentru că în prima repriză nu i-am deranjat cu nimic, practic ne uitam la ei. Când ai 50.000 de oameni în tribune şi alte milioane în spatele televizoarelor, nu poţi să te uiţi la adversar cum joacă fotbal, chiar dacă e Spania. Nu, se intră agresiv, dăm şi noi din coate, ne ascuţim crampoanele şi după aia ne respectă. Altfel nu se poate. Păi putea să fie o catastrofă, putea să fie 5-0 la pauză pentru Spania, nu se mai văzuse în istorie aşa ceva. Am stat pe stadion cu Daniel Niculae şi cu Maftei şi le-am spus la pauză că eu niciodată nu m-am simţit mai mic ca român ca în repriza asta. Asta a fost impresia mea după prima repriză. Pentru că pur şi simplu eram jaloane", a afirmat tehnicianul grupării din Liga a II-a.

"Nu poate să îmi spună nimeni mie că românul nu mai ştie fotbal. Noi aici suferim, la mental, când intrăm pe teren şi stăm şi ne uităm la ei. Credeţi că jucătorilor le-a spus Contra să intre şi să stea în careu la noi? Mie niciodată, dar niciodată nu mi-a fost frică de niciun adversar, nici când eram copil. Şi am avut destui adversari valoroşi, şi la naţionlă, şi la Beşiktaş. Eu niciodată nu am avut niciun complex de inferioritate în faţa nimănui. Singurul, şi am mai spus asta, într-un meci amical a fost Gică Hagi, în faţa căruia m-am simţit total inferior. În rest, poate mi-au fost mulţi superiori, dar eu nu am avut niciun complex. Sistemul 5-3-2 de ieri... Acum, după meci, putem să spunem ce vrem noi. Dar înainte de meci, dacă ai fi intrat în pielea lui Cosmin şi ai fi văzut cum pregăteşte jocul şi cum analizează naţionala Spaniei, atunci puteam să discutăm. După meci poţi să spui că a fost, că n-a fost o idee bună, văzând ce s-a întâmplat pe teren. Dar înainte de meci, poate ţi s-ar fi părut o idee extraordinară. Poate jucătorii nu au înţeles, nu ştii. Păi jucătorii au intrat cu capul în pământ. Indiferent de sistem şi câţi jucători ai pe linia de fund, când intri aşa eşti sortit eşecului de la început", a adăugat Daniel Pancu.

Tehnicianul este de părere că România nu merita un rezultat de egalitate cu Spania şi că meciul decisiv pentru calificare va fi cel cu Suedia de la Bucureşti.

"A fost lipsă de încredere ieri seară, pentru că pe final am demonstrat că putem să îi punem în nişte situaţii, să respingă în corner şi aşa mai departe. Chiricheş ar fi trebuit să dea startul la agresivitate, la mijloc Stanciu ar trebui deja să fie un lider, pentru că e la o vârstă, nu mai e ca Răzvan Marin. Puşcaş a fost cel care s-a bătut cu ei. La ce s-a întâmplat până la sfârşit, da, putea să se termine şi egal, dar nu poţi să spui că meritam egalul după jocul de ieri. Am avut acea ocazie clară în minutul 93 şi se putea termina 2-2. Acum să vedem cine poate să scoată puncte cu Spania. Pentru noi e mai important să batem Suedia şi Norvegia. Calificarea se joacă. Decisiv va fi meciul cu Suedia de la Bucureşti", a precizat Pancu.

Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Spaniei cu scorul de 2-1 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020. Aceasta a fost prima înfrângere pe teren propriu a României în faţa Spaniei în şapte meciuri (trei victorii pentru tricolori, trei egaluri).

Prima reprezentativă a României a suferit al doilea eşec din această campanie de calificare şi va juca următorul meci duminică, la Ploieşti, cu Malta (19:00).
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.