Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul internaţional Cătălin Munteanu, antrenor secund al echipei de fotbal FC Hermannstadt, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la un meci greu cu Dinamo, în etapa a şaptea a Ligii I, chiar dacă formaţia din Ştefan cel Mare trece printr-o perioadă nefastă.

''Ne aşteaptă un meci greu, chiar dacă Dinamo trece printr-o perioadă nefastă. Îi tratăm cu tot respectul şi vrem să facem un meci bun. Asta este foarte important, fiindcă avem nevoie de puncte. Ne-am antrenat toată săptămâna foarte bine pentru acest meci'', a afirmat tehnicianul, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

''Personal am petrecut şapte ani frumoşi acolo, dar pe teren atât eu cât şi colegii din staff vom da totul pentru ca băieţii noştri să aplice planul tactic al meciului. Eu zic că suntem în grafic şi ne dorim să aducem puncte din această deplasare'', a mai spus fostul fotbalist al echipei Dinamo.

Mijlocaşul Andrei Cordea a declarat, la rândul său: ''Cu siguranţă va fi o deplasare foarte grea, ştiind că Dinamo a făcut puţine puncte în acest sezon. Dar şi noi avem nevoie de puncte. Sperăm să ne întoarcem cu trei puncte acasă''.

Meciul dintre Dinamo şi FC Hermannstadt va avea loc luni 26 august, pe Stadionul Dinamo, începând cu ora 21:00, în etapa a 7-a a Ligii I.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: FC Hermannstadt / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.