COD GALBEN: 27-11-2021 ora 11 Intre 11:00 si 14:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55...65 km/h in Județul Braşov, Județul Sibiu; COD GALBEN: 27-11-2021 ora 10 Intre 10:25 si 13:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge și depăși la rafală 65...75 km/h in Județul Buzău; COD GALBEN: 27-11-2021 ora 10 Intre 10:00 si 11:30 se va semnala ceată ce determină scăderea vizibilităţii sub 200 m in Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

CFR Cluj şi Celtic Glasgow au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), joi seara, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca.

În faţa unui adversar puternic, campioana României a deschis scorul prin Mario Rondon (28), scoţienii egalând prin James Forrest (37).

Oaspeţii au avut prima ocazie a partidei, în min. 5, când şutul lui Edouard de la 18 metri a fost prins greu de Arlauskis. Un minut mai târziu, Burcă rata şi el o ocazie mare, la cornerul lui Bordeianu, trimiţând peste poartă din poziţie ideală.

Omrani (24) a şutat pe lângă poartă la o fază promiţătoare de atac, după care CFR a reuşit să înscrie (28), prin Rondon, pe sub portarul Bain, lansat de Deac pe contraatac. Celtic a egalat destul de repede, prin Forrest (37), cu un şut din careu.

În repriza secundă, Bain (51) a respins o minge reluată spre poartă de Omrani.

Celtic a fost periculoasă în min. 76, când Forrest a şutat pe lângă poartă de la 17 metri.

Ţucudean şi-a făcut simţită prezenţa la scurt timp după intrarea pe gazon, şutul său fiind deviat de Ajer (78). Arlauskis (82) a avut o intervenţie bună la şutul lui Bolingoli. Ultima ocazie a clujenilor a avut loc în min. 86, la şutul lui Păun, respins de portar, după care Ţucudean a reluat acrobatic peste poartă.

CFR va avea un meci dificil pe 13 august, la Glasgow, câştigătoarea acestei duble urmând să joace în play-off cu Slavia Praga.

CFR Cluj - Celtic Glasgow 1-1 (1-1)
Au marcat: Mario Rondon (28), respectiv James Forrest (37).
Cluj-Napoca, Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu''
Liga Campionilor - turul al treilea preliminar (prima manşă)

Au evoluat echipele:
CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 16. Mateo Susic, 55. Paulo Vinicius, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 10. Ciprian Deac, 6. Luis Aurelio, 37. Mihai Bordeianu, 8. Damjan Djokovic - 99. Mario Rondon (20. George Ţucudean, 75), 9. Billel Omrani (7. Adrian Constantin Păun, 66). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 12. Cosmin Vâtcă - 5. Yacouba Sylla. 18. Valentin Costache, 25. Mihai Butean, 92. Mike Cestor.
Celtic: 29. Scott Bain - 33. Hatem Elhamed (6. Nir Bitton, 87), 5. Jozo Simunovic (2. Christopher Jullien, 74), 35. Kristoffer Ajer, 23. Boli Bolingoli - 49. James Forrest, 8. Scott Brown (căpitan), 42. Callum McGregor - 17. Ryan Christie - 22. Odsonne Edouard, 16. Lewis Morgan (21. Olivier Ntcham, 67). Antrenor: Neil Lennon.
Rezerve neutilizate: 1. Craig Gordon - 9. Leigh Griffiths, 15. Jonny Hayes, 20. Marian Şved.

Arbitru: Srdjan Jovanovic; arbitri asistenţi: Uros Stojkovic, Milan Mihajlovic; al patrulea oficial: Novak Simovic (toţi din Serbia)
Cartonaşe galbene: Bordeianu (25), Bolingoli (30), Luis Aurelio (34), Morgan (42), Dan Petrescu (59), Susic (64), Bitton (90+2).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

* Fotbal: Mario Camora spune că CFR Cluj ar fi meritat victoria cu Celtic Glasgow

 

* Fotbal: Dan Petrescu-Aveam nevoie de noroc cu Celtic, dacă nu luam gol, aveam şanse mari să ne calificăm

 

* Fotbal: Abd Hatem Elhamed (Celtic Glasgow) - CFR e o echipă bună, mă aştept la un meci dificil şi în retur

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.