COD PORTOCALIU: 05-08-2021 ora 10 Intre 05 august, ora 12:00 – 06 august, ora 06:00 se va semnala vijelii puternice, grindină de medii și mari dimensiuni, averse torențiale

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, duminică, la întoarcerea delegaţiei României de la Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), care s-a desfăşurat la Baku (Azerbaidjan) în perioada 21-27 iulie, că unitatea de care au dat dovadă tinerii sportivi la această competiţie va conta în formarea lor.

"Unitatea de care aţi dat dovadă, spiritul de echipă, modul în care v-aţi încurajat unii pe alţii, experienţa pe care aţi trăit-o acum va conta în formarea voastră. Vă mulţumesc vouă, sportivilor, antrenorilor, federaţiilor dar şi părinţilor care vă susţineţi copiii să facă sport", a spus Covaliu, conform paginii oficiale de Facebook a COSR.

Tinerii sportivi români au fost aşteptaţi la Aeroportul Henri Coandă de prieteni, rude şi reprezentanţi ai federaţiilor sportive naţionale.

România a încheiat ediţia 2019 a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), care s-a desfăşurat la Baku (Azerbaidjan) în perioada 21-27 iulie, pe locul 11 în clasamentul pe naţiuni, cu 19 medalii, dintre care 4 de aur, 10 de argint şi 5 de bronz.

Cele 19 medalii ale României au fost cucerite la şase discipline după cum urmează:

Lupte - Georgiana Lavinia Antuca (aur, cat. 46 kg)

Judo - Giorgia-Barbara Hagianu (aur, cat. 40 kg), Ana-Maria Pîrvu (argint, cat. 49 kg), Robert-Alexandru Matei (argint, cat. 50 kg), Alexandra-Maria Paşca (bronz, cat. 52 kg)

Înot - David Popovici (aur la 100 m liber, argint la 50 m liber, argint la 200 m liber), Bianca Andreea Costea (aur, 50 m liber)

Gimnastică artistică - echipa feminină a României (argint, Irina Antonia Duţă, Silviana Maria Sfiringu-Gheorghe şi Ioana Andreea Stănciulescu), Silviana Maria Sfiringu-Gheorghe (argint la bârnă, bronz la sărituri, bronz la sol ), Ioana Stănciulescu (argint la sol, bronz la parelele), Robert Burtănete (argint, sărituri), Gabriel Burtănete (bronz, sărituri)

Volei - echipa naţională feminină a României (argint, Adriana Valentina Alexandru, Francesca Ioana Alupei, Maria Dulău, Alexia-Ioana Căruţaşu, Andra Elena Cojocaru, Mara Dumitrescu, Denisa Ioana Ionescu, Alexandra Spînoche, Isabela Florina Murariu, Georgiana Florentina Popa, Andreea Cristina Murar, Madalina Airoaie)

Atletism - Talida Sfârghiu (argint, 1.500 m)

România a fost reprezentată de 103 sportivi la cea de-a 15-a ediţie de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European, desfăşurată în perioada 21-27 iulie la Baku (Azerbaidjan). Sportivii români cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani au participat la atletism, ciclism, gimnastică artistică, handbal, înot, judo, lupte, tenis şi volei, nouă dintre cele zece sporturi ale competiţiei.
AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.