Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mijlocaşul Ovidiu Hoban a declarat că jucătorii echipei de fotbal CFR Cluj îşi doresc cu ardoare să ajungă în grupele Ligii Campionilor, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

''Vrem în grupele Ligii Campionilor, eu am jucat în play-off-ul acestei competiţii şi îmi pare tare rău că nu am mers mai departe. Poate anul acesta, cu ceva noroc, voi fi în grupe. Mi-aş dori enorm să ajung în grupele Ligii. Noi ne propunem lucruri măreţe, aşa că ne dorim să ajungem în grupele competiţiilor europene, dar şi să câştigăm titlul în Liga I. Nu aş da campionatul pe grupele competiţiilor europene'', a mărturisit Hoban.

CFR Cluj poate să facă miercuri un prim pas către obiectivul său, dacă va trece de FC Astana, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', după 0-1 în prima manşă a turului întâi preliminar al competiţiei.

Ardelenii au făcut apel la suporteri să vină la stadion şi să-i susţină în meciul de miercuri. ''Fotbalul se joacă pentru suporteri şi ei pot fi al doisprezecelea nostru jucător. Evoluăm pentru ei, avem nevoie de ei şi îi aşteptăm în număr cât mai mare la stadion să ne susţină'', a subliniat Hoban.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.