Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Clubul de fotbal FCSB l-a achiziţionat, joi, pe mijlocaşul formaţiei FC Viitorul, Ionuţ Vînă, acesta semnând un contract valabil cinci sezoane cu gruparea roş-albastră.

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a anunţat că şi-a dorit să îl achiziţioneze pe fotbalistul în vârstă de 24 de ani încă din 2017.

"Vînă este începând de azi jucătorul FCSB. A semnat un contract pe cinci ani. Eu am avut mare încredere în el de mult timp. Chiar voiam de mult să îl iau. El mi-a zis că o să mă convingă că ştiu fotbal, pentru că eu de vreo doi ani voiam să îl iau. Acum vreau să văd dacă mă pricep. El o să fie confirmarea", a afirmat Becali, joi, după legitimarea lui Vînă.

Transferul a fost confirmat şi de clubul FC Viitorul pe site-ul său oficial. "FC Viitorul şi FCSB au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Ionuţ Vînă. Sosit la Academia Gheorghe Hagi în 2009, Ionuţ Vînă a fost mereu unul dintre cei mai importanţi jucători ai clubului. Cu FC Viitorul a câştigat primul titlu la categoria U15, iar apoi au urmat alte două campionate la U19, fiind totodadă internaţional de juniori la toate categoriile de vârstă. La seniori a contribuit, de asemenea, la toate succesele formaţiei constănţene: titlul naţional în sezonul 2016-2017, iar apoi Cupa României şi Supercupa României în sezonul 2018-2019. FC Viitorul îi mulţumeşte pentru evoluţiile în tricoul negru-albastru şi îi urează mult succes în carieră", se arată pe site-ul citat.

În afară de FC Viitorul, Ionuţ Vînă a mai evoluat pentru jumătate de an la formaţia Under 19 a clubului italian AS Roma şi la Dunărea Călăraşi.AGERPRES (A, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: FCSB / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.