Fostul internaţional, Florin Prunea este, de marţi, managerul general al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, a anunţat conducerea clubului din Ştefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial.
"M-am întors acasă! Mă bucur că am revenit la Dinamo, clubul care m-a format ca om şi ca sportiv. Pentru mine este o onoare să reprezint Dinamo, am crescut aici, ştiu foarte bine ce înseamnă performanţa şi vreau să readucem clubul în elită. Nu vreau să comentez ce s-a întâmplat în ultimii ani, dar îi asigur pe toţi suporterii că împreună cu echipa mea administrativă, cu antrenorii şi jucătorii vom face tot ce depinde de noi să readucem Dinamo acolo unde ne dorim cu toţii. Suporterilor nu le cer răbdare, le cer susţinere!", a declarat Prunea.
Prunea şi-a început cariera de portar la Dinamo, pentru care a evoluat în mai multe rânduri.
Ultima oară a fost preşedintele clubului Politehnica Iaşi, de care s-a despărţit în iulie 2017.
Prunea (50 ani) a fost coleg cu noul antrenor al lui Dinamo, Eugen Neagoe, câştigând în sezonul 1990-1991 titlul de campioni cu Universitatea Craiova, dar şi în 1997, la Dinamo.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |