Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

CS Dinamo Bucureşti a cucerit titlul de campioană a României la handbal masculin, miercuri, după ce a surclasat-o pe AHC Dobrogea Sud Constanţa cu scorul de 33-19 (21-10), în Sala Dinamo, în al doilea meci al finalei Ligii Naţionale.

Dinamo se impusese şi în primul meci al finalei, cu 33-26, la Constanţa. Finala s-a jucat după sistemul cel mai bun din trei partide.

Dinamo şi-a trecut în palmares al 16-lea său titlu de campioană la masculin şi al patrulea consecutiv.

În meciul al doilea, echipa antrenată de Constantin Ştefan nu i-a lăsat nicio speranţă adversarei, având 11 goluri avans de la pauză.

Tunisianul Amine Bannour, cu 10 goluri, a fost cel mai bun de la Dinamo. Au mai marcat Kamel Alouini 6, Hugo Descat 6, Vitali Komogorov 3, Răzvan Gavriloaia 3, Andras Szasz 2, Ante Kuduz 1, Mihai Dima 1, Florin Acatrinei 1.

Pentru constănţeni au înscris Nikola Crnoglavac 4, Dejan Malinovic 3, Vencel Csog 2, Janko Kevic 2, Sabin Ignat 2, Alexandru Andrei 2, Irakli Cikovani 1, Dalibor Cutura 1, Ionuţ Nistor 1, Zoran Nikolic 1.

Medaliile de bronz au fost cucerite de Potaissa Turda, care a învins-o pe CSM Bucureşti cu scorul de 32-23 (17-11), miercuri, pe teren propriu, după ce câştigase şi primul meci al finalei mici, cu 29-24 (18-12), la Bucureşti. Marius Szoke (10 goluri), Roland Thalmaier (6) au fost cei mai buni de la turdeni în meciul al doilea, iar de la ''tigri'' s-au remarcat Ionuţ Ramba şi Adrian Rotaru, cu câte 4 goluri.

AHC Dunărea Călăraşi a încheiat pe locul 5, după ce a întrecut-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 32-30 (13-13), la Chiajna, în duelul pentru locurile 5-6. Dunărea se impusese şi în primul meci al seriei, cu 31-25 (12-12).

CSM Focşani 2007 a învins-o pe SCM Politehnica Timişoara cu 36-31 (16-13) în duelul pentru locurile 7-8, iar situaţia este egală la general, după ce bănăţenii au câştigat primul meci cu 33-28 (16-16). Meciul decisiv va avea loc pe 29 mai, la Timişoara.

CSM Făgăraş şi CS HC Buzău 2012 vor susţine meciuri de baraj pentru menţinerea în Liga Naţională după ultimele meciuri din play-out, iar CSU Suceava şi Universitatea Cluj au retrogradat.

Rezultatele din ultima etapă a fazei play-out (a 10-a):
CS Universitatea Cluj - CSM Făgăraş 27-29 (14-16)
CSU din Suceava - CS HC Buzău 27-26
CS Minaur Baia Mare - CSM Bacău 34-29 (14-14)

Clasament final play-out:
1. CS Minaur Baia Mare 24 puncte
2. CSM Bacău 22
3. CSM Făgăraş 21
4. CS HC Buzău 20
5. CSU din Suceava 17
6. CS Universitatea Cluj 0
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: Dinamo Bucuresti Handbal Club/Facebook 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.