COD GALBEN: 11-05-2025 Intre 07:30 si 09:30 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Olt, Județul Dolj, Județul Vâlcea;
Paul Georgescu, campion mondial în proba de 500 m liber la înot în ape îngheţate, cu prilejul Mondialelor de profil de la Murmansk (Rusia), a dezvăluit, joi, într-o conferinţă de presă, că misiunea sa a fost uşurată de învăţarea metodei Wim Hof, cu ajutorul instructorului Valentin Bunea, care i-a permis să suporte mai bine frigul şi să se refacă mai rapid după antrenamente.
La Mondialele din Rusia (14-17 martie), Georgescu a cucerit medalia de aur în stilul liber la 500 m, probă în care au luat statul 54 de sportivi. El s-a impus în cursă cu timpul de 6min07sec22/100, înaintea unui britanic şi a unui german. În proba de 1.000 m, la care au participat 110 concurenţi, românul s-a clasat al cincilea.
''La proba de 500 m, după primii 200 m nu mai ştiu cum a fost. Ştiu doar finalul, mă uitam pe tabelă şi nu-mi venea să cred că sunt pe primul loc. A doua zi, la doar 24 de ore de la prima finală, înaintea probei de 1.000 m, bulgarul Petăr Stoicev, campion mondial în ape deschise, campionul şi recordmanul mondial la Ice Swimming, a venit la micul dejun şi m-a felicitat pentru acel rezultat şi mi-a zis că după amiază, când concurăm, avem o distanţă dublă şi să nu plec aşa de tare. El a câştigat finala de 1.000 m, eu am ieşit pe locul cinci, atât s-a putut. Nu vreau să găsesc scuze, vreau ca de la cursă la cursă să îmbunătăţesc ceva. Eu zic că e un rezultat extraordinar la o primă participare la un CM de Ice Swimming şi nu sunt primul român care participă la acest campionat mondial. Anul trecut a fost şi Dragomir Streza, un băiat extraordinar, care a participat la 50 m bras. Eu sunt primul român care participă la probele lungi, care sunt cele mai importante de la Mondial'', a declarat Paul Georgescu.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
''Metoda Wim Hof te ajută să te adaptezi foarte bine la frig şi instructorul Valentin Bunea m-a asistat în fiecare zi, îi mulţumesc că nu a lipsit de la nicio sesiune de antrenament. M-a însoţit apoi şi la Murmansk. Aşa am reuşit să mă concentrez mai bine, astfel încât să nu ajung la hipotermie şi să mă refac rapid după fiecare antrenament. Sunt metode şi exerciţii specifice de respiraţie care au rolul de a mări pH-ul sângelui. Orice lucru mare se face cu mare greutate şi cu foarte multă muncă. Nu ştiam ce mă aşteaptă, nu ştiam regulamentul, m-am dus în necunoscut. Dar totul a ieşit bine. Am fost însoţit de Emilian Zamfir, care la fiecare provocare este alături de mine şi se asigură să nu duc lipsă de nimic, să mă concentrez doar la înot'', a adăugat Paul Georgescu.
Valentin Bunea a explicat cum l-a ajutat pe Paul Georgescu această metodă dezvoltată de olandezul cu acelaşi nume, Wim Hof: ''Noi am avut respiraţii premergătoare, specifice, care te încălzesc temporar înainte de a intra în apă, cresc pH-ul sângelui temporar pe perioada respiraţiilor cu 5%. Asta anihilează cumva receptorii de durere. Atunci când intri în apă, pare că e mai bine decât te aşteptai. Există exerciţii specifice care se fac imediat la ieşirea din apă, astfel încât sângele rece de la extremităţi să se mixeze lent cu sângele cald din interior. Expunerea la temperaturi înalte, saună sau duş, se face după ce persoana respectivă este în control''.
În vârstă de 40 de ani, Paul Georgescu a devenit la 14 septembrie 2016 cel mai rapid român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren, el înregistrând pe distanţa de 54 km timpul de 13h36' (timp omologat de The Channel Swimming Association).
Fost campion naţional la polo, acum profesor de educaţie fizică şi sport la International British School of Bucharest, Paul Georgescu îşi propune să încheie până în 2020 cele mai dificile 7 maratoane acvatice: Canalul Mânecii - (Franţa - Anglia, 54 km), Strâmtoarea Gibraltar (Spania - Maroc, 30 km), Molokai Channel (Hawaii, 42 km), Catalina Channel (Los Angeles, SUA, 35 km), Strâmtoarea Tsugaru (Japonia, între insulele Honshu şi Hokkaido, 20 km), Strâmtoarea Cook (Noua Zeelandă, 22 km) şi North Channel (Scoţia - Irlanda, 34,5 km).
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.