Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Înotătorul Avram Iancu a încheiat miercuri după amiază cursa de 630 de kilometri, între oraşele Sulina şi Istanbul (Turcia), de-a lungul ţărmului Mării Negre, fără să poarte costum de neopren şi fără să utilizeze labe de înot, bibliotecarul din Petroşani dedicând acest eveniment Centenarului Marii Uniri.

Victoria lui Avram Iancu a fost anunţată de către preşedintele Sindicatului Administraţiei Publice "Forţa Legii", Ringo Damureanu, care s-a deplasat la Istanbul împreună cu soţia sportivului, pentru a-l întâmpina pe acesta la finalul acestei curse care a început în România pe 2 septembrie.

Liderul sindical a menţionat, pe pagina sa de Facebook, că Avram Iancu a fost întâmpinat la sosirea la Istanbul, în finalul cursei, de către consulul general al României, Iulian Gherman.

Avram Iancu nota miercuri dimineaţa, pe pagina sa de socializare, înainte de ultimii şapte kilometri ai cursei, că în strâmtoarea Bosfor a fost nevoit să traverseze şenalul navigabil de câteva ori pentru a tăia din curbele acesteia şi a reduce astfel din distanţa care trebuia parcursă.

"Am fost escortaţi de două şalupe turceşti. Am ascultat întocmai indicaţiile. Au fost schimbări bruşte de direcţie, sprinturi de 200-300 de metri pentru a putea ieşi din direcţia de deplasare a navelor foarte mari. În tot acest timp, Ulise Galu (caiacistul care l-a însoţit în Turcia ca echipă de suport, n.r.) nu s-a desprins de lângă mine. (...) Mai e puţin de îndurat acest frig ce pătrunde până în suflet! Trăiască România!", scria Avram Iancu pe pagina sa de Facebook.

Conform caiacistului Ulise Galu, care face parte din echipa de suport a lui Avram Iancu, temperatura apei este de circa 16 grade Celsius.

Avram Iancu a pornit înot, pe 2 septembrie, de la Sulina, propunându-şi să străbată un traseu de 630 de kilometri de-a lungul coastei Mării Negre, până la Istanbul. El şi-a început cursa din locul în care s-a aflat, anul trecut, la finalul celor 2.860 de kilometri pe care i-a parcurs înot, în vara lui 2017, pe întreg cursul Dunării.

Sportivul şi-a propus să încheie noul parcurs după aproximativ 45 de zile, însă din cauza condiţiilor meteo potrivnice şi a valurilor mari, termenele s-au decalat cu două săptămâni.

"Doresc ca, de unde s-a terminat o poveste, să începem o alta pentru a reaminti românilor deznădăjduiţi şi pentru a arăta lumii întregi că ADN-ul românesc este puternic", scria, la debutul cursei, pe site-ul său, Avram Iancu.

Polisportivul din Petroşani este cunoscut pentru performanţele sale prin care a parcurs înot Canalul Mânecii, în august 2016, şi pentru faptul că a înotat, în vara lui 2017, pe tot traseul fluviului Dunărea, fără să poarte costum de neopren sau labe de înot. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Avram Iancu / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.