COD GALBEN: 11-12-2019 ora 13 Intre 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate se va semnala 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate COD GALBEN: 12-12-2019 ora 13 Intre 13:40 si 17:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-65 km/h in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Selecţionerul reprezentativei Turciei, Mircea Lucescu, a declarat că Ilie Balaci, fostul său elev de la Dinamo şi echipa naţională a României, a fost unul dintre marile talente ale fotbalului nostru şi în acelaşi timp un jucător de nivel mondial.

"În meseria pe care o avem noi, cea de fotbalist, trăită toată sub stres... apoi aceasta de antrenor nu mai vorbim. Ţinând cont că Ilie fuma şi foarte mult, cred că toate aceste lucruri s-au acumulat şi au dus la această situaţie. Este un avertisment pentru toţi ceilalţi care au peste 50 de ani, să înceapă să se controleze foarte serios. Pentru că noi suntem expuşi mai mult decât restul, pentru că stresul se acumulează de la o zi la alta. Îmi pare foarte rău pentru el, pentru soţie, copii, familie, pentru prieteni, pentru Craiova, pentru fotbalul românesc. Eu am ţinut foarte mult la Ilie Balaci. A fost un jucător deosebit. Ilie Balaci a fost unul dintre marile talente ale fotbalului românesc alături de Dobrin, Hagi, Dumitrache şi Ion Pârcălab. Bineînţeles că există şi o altă categorie de jucători de tipul lui Dinu, Boloni, Lăcătuş... dar sunt alt profil, emoţional, profesional. Dar ca talente aceştia ar fi. Ilie Balaci a fost un jucător de nivel mondial, nu de nivel naţional", a afirmat Lucescu la postul Digi Sport.

Mircea Lucescu şi-a amintit că l-a ajutat de multe ori pe Balaci în perioada în care l-a avut jucător la Dinamo şi echipa naţională. "Eu m-am ocupat foarte mult de el după accidentarea aceea (n.r. - accidentare suferită în 1984). Revenirea lui a fost destul de dificilă. Cred că eu l-am luat de la Slatina, din Liga a III-a, nici nu mai ştiu exact. L-am adus la Bucureşti când eu o preluasem pe Dinamo şi echipa naţională. Iar atunci simţeam că Dinamo ar avea nevoie de jucători cu experienţă, cu o imagine publică importantă. Aşa că l-am ajutat cât am putut pe Ilie, chiar şi să îşi ia casă în Bucureşti. Apoi l-am angajat militar ca să aibă siguranţa zilei de mâine. A şi jucat, dar atât cât l-a ţinut genunchiul. Când am văzut că nu mai poate face faţă, l-am ajutat să devină antrenor. Şi aşa a ajuns la Târgu Jiu, Severin şi aşa mai departe", a menţionat tehnicianul.

Lucescu speră că publicul îl va aplauda în picioare diseară, la meciul pe care Universitatea Craiova îl va disputa pe teren propriu cu FCSB în Liga I. "Sunt convins că şi Ilie şi-ar fi dorit să se joace meciul de diseară. Şi-ar fi dorit o asemenea manifestaţie, iar el o merită din plin. Publicul cred că va rămâne cel puţin 10 minute în picioare pentru a-l aplauda pentru ce a făcut pentru Craiova şi fotbalul românesc", a mai afirmat Mircea Lucescu.

Fostul mare fotbalist Ilie Balaci a decedat, duminică, la vârsta de doar 62 de ani. El a câştigat 3 titluri de campion al României şi 4 Cupe ale României cu Universitatea Craiova, echipă pentru care a evoluat în cea mai mare parte a carierei, iar înainte de a se retrage din activitate, în 1988, a mai evoluat la FC Olt şi Dinamo.

El a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1981 şi 1982. În Divizia A are 349 de prezenţe şi 84 de goluri, în cupele europene a marcat de 7 ori în cele 38 de apariţii, în vreme ce la naţionala are 69 de selecţii şi 8 goluri.

Ca antrenor cele mai mari succese le-a înregistrat în ţările arabe, cucerind numeroase trofee în Tunisia, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Qatar. Şi-a început meseria de antrenor la Pandurii Târgu Jiu, iar apoi le-a pregătit în ţară pe Drobeta-Turnu Severin şi Universitatea Craiova (de trei ori). A mai antrenat formaţiile Club Africain Tunis, Olympique Casablanca, Al-Shabab FC (EAU), Al-Nasr (Arabia Saudită), Al-Hilal FC (Arabia Saudită), Al Ain FC (EAU), Al Sadd SC (Qatar), Al Ahli Club Dubai (EAU), Al-Arabi SC (Qatar), Kazma (Kuweit), Raja Casablanca (Maroc), Al-Nahda (Arabia Saudită), Al-Hilal FC Omdurman (Sudan), Suwaiq Club (Oman).
AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.