Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Echipa Timişoara Saracens a câştigat finala SuperLigii CEC Bank la rugby, ediţia 2017-2018, învingând cu scorul de 21-15 (12-8) pe CSM Ştiinţa Baia Mare, într-o partidă disputată sâmbătă seara pe Stadionul naţional ''Arcul de Triumf'' din Capitală.

Bănăţenii au reuşit astfel să intre în posesia trofeului pentru al treilea an consecutiv, după ce în ediţiile anterioare i-au avut adversari în ultimul act al competiţiei tot pe maramureşeni.

Partida de sâmbătă a fost una echilibrată, ''zimbrii'' deschizând rapid scorul, printr-un dropgol reuşit de Ratu Taniela Maravunawasawasa, pentru ca timişorenii să preia apoi controlul partidei şi să marcheze două eseuri, prin Jack Umaga şi Tangimana Fonovai, primul transformat de Luke Samoa.

Finalul primului mitan a aparţinut celor de la CSM Ştiinţa, care profitând de eliminarea temporară a ''sarazinului'' Jody Rose în urma unui cartonaş galben, au redus din diferenţă prin eseul izbutit de Răzvan Ailenei, netransformat, astfel că la pauză Timişoara conducea cu 12-8.

În partea a doua a jocului, bănăţenii au continuat să domine până spre finalul meciului, beneficiind de trei lovituri de pedeapsă, toate fructificate de Luke Samoa, în timp ce băimărenii, care au revenit în ultimele 10 minute, au mai izbutit un eseu, prin Cristian Chirică, transformat de Maravunawasawasa.

Cu acest succes, Timişoara Saracens păstrează titlul în Banat după un sezon în care a ratat celelalte trei obiective: Cupa Regelui, Cupa României şi calificarea în grupele Challenge Cup.

CSM Ştiinţa Baia Mare, care-l va avea din sezonul viitor antrenor pe argentinianul Mario Alejandro Canale, intră în posesia medaliilor de argint, şi se mulţumeşte în actuala stagiune cu trofeul Cupa Regelui.

În finala mică, disputată sâmbătă tot pe stadionul ''Arcul de Triumf'', CSA Steaua s-a impus cu scorul de 23-22 în faţa celor de la CSM Bucureşti.

Echipele au fost:
CSM Ştiinţa Baia Mare: 15.Ionuţ Botezatu, 14.Sikuea Taliauli, 13.Alexandru Bucur, 12.Sione Fakaosilea, 11.Michael Doneghan, 10.Taniela Maravunawasawasa, 9.Bidzina Shamkaradze-cpt.
1.Constantin Mardare Pristaviţă, 2.Florin Bârdaşu, 3.Waisea Nailago, 4.Marius Dănilă, 5.Dumani Siphosethu Mtya, 6.Cristi Marian Chirică, 7.Feofaaki Holoia, 8.Răzvan Ailenei
Rezerve: 16.Paul Rusu, 17.Mihai Dico, 18.Silviu Sebastian Suciu, 19.Florian Roşu, 20.Alexandru Ţiglă, 21.George Paul Oprea, 22.Mihai Lămboiu, 23.Sean Morrell

Timişoara Saracens: 15.Luke Alec Giovanni Samoa, 14.Cătălin Fercu, 13.Tangimana Fonovai, 12.Jack Siaki Umaga, 11.Stephen Ross Shennan, 10.Jody Gavin Rose, 9.Kevin Luiters
1.Ionel Badiu, 2.Andrei Rădoi, 3.Mesake Losilosi Doge, 4.Ionuţ Lucian Mureşan, 5.Marian Drenceanu, 6.Vlad Neculau, 7.Vasile Sorin Rus-cpt, 8.Randall Anthony Morrison
Rezerve: 16.Viorel Marian Sabău, 17.Sione Manu Taupaki, 18.Samuel Mariş, 19.Dorin Lazăr, 21.Ratu Henry Wainiu Seniloli, 22.Gabriel Conache, 23.Marius Mihai Simionescu, 24.Florin Vlăduţ Popa.

Arbitri: Matthew Carley (Anglia), Ian Tempest (Anglia), Phil Watters (Anglia)
Observator: Bogdan Budişteanu (Iaşi)
Arbitru nr 4: Trevor Fisher (Anglia). AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ, editor online: Daniela Juncu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.