Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Campioana României la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a anunţat pe site-ul său oficial încetarea raporturilor contractuale cu portarul Ionuţ Adrian Irimuş.

Rezilierea s-a realizat la solicitarea jucătorului, din motive personale, menţionează clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Ionuţ Irimuş (30 ani) a fost unul dintre cei mai valoroşi jucători ai echipei Dinamo în ultimele trei sezoane, câştigând două titluri naţionale, o Cupă a României şi o Supercupă, plus o clasare pe poziţia a treia a ierarhiei Ligii Naţionale.

''Mi-e greu să mă despart de acest club, pentru că aici mi-am împlinit cariera. La Dinamo am avut cele mai mari performanţe profesionale prin câştigarea unor trofee care îmi lipseau, am avut parte de susţinerea unor suporteri minunaţi. Din păcate, unele probleme personale mă determină să aleg alt drum. Le urez succes băieţilor şi sper să ducă mai departe tradiţia acestei echipe'', a declarat Irimuş, care este şi component al echipei naţionale.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)

Sursa foto: www.csdinamo.eu

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.