Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul general al FC Dinamo, Bogdan Bălănescu, a declarat, joi, la Casa Fotbalului, că există discuţii cu alte cluburi pentru cedarea fotbaliştilor Vitor Ferreira Mosca Rivaldinho, Loteteka Jeremy Bokila şi Maximiliano Fernando Oliva, puşi pe lista de transferuri de conducerea grupării alb-roşii.

Acesta nu a dezvăluit însă numele cluburilor interesate de transferurile celor trei jucători dinamovişti. "Pentru cei trei puşi pe lista de transferuri (n.r. - Rivaldinho, Bokila şi Oliva) sunt ceva discuţii, dar vom vedea ce se întâmplă în zilele următoare", a spus secretarul general.

În ceea ce priveşte legitimarea unor jucători noi, Bălănescu a menţionat că este posibil să se alăture lotului doi fotbalişti. "Mai aşteptăm unul sau două transferuri, depinde de negocierile pe care le vom avea în următoarele zile. Dar eu cred că avem un lot echilibrat în momentul de faţă. S-au întors cei trei care au fost împrumutaţi (n.r. - Mihai Popescu, Vlad Olteanu şi Daniel Popa) şi cu siguranţă au dorinţă de afirmare să joace în culorile clubului Dinamo", a precizat el.

Referitor la faptul că fostul fotbalist Gică Popescu a fost numit consilier al premierului Mihai Tudose pe probleme de sport, Bogdan Bălănescu a afirmat: "Gică Popescu este o legendă a fotbalului românesc şi cred că merită să îndeplinească această funcţie. El, Gică Hagi, Sabău şi ceilalţi care au făcut istorie la echipa naţională a României ar fi trebuit băgaţi mai mult în seamă şi până acum".
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.