Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Varşovia, dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, miercuri, după ce a întrecut-o pe Katerina Siniakova (Cehia), cu 6-0, 6-4.

Ana Bogdan (29 ani, 108 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 35 de minute de joc.

Românca a dominat clar primul set cu Siniakova (26 ani, 86 WTA), însă actul secund a fost mai echilibrat. După un debut echilibrat (2-2), Ana a reuşit să se desprindă la 5-2, apoi a urmat un reviriment al cehoaicei, care s-a apropiat la 5-4, dar Ana Bogdan a încheiat conturile pe serviciul adversarei (5-4).

Românca a învins-o pe Siniakova şi anul trecut, în primul tur al calificărilor la Madrid, cu 7-6 (7), 7-5.

Ana Bogdan a fost net superioară la serviciu şi a reuşit să salveze 7 din cele 8 mingi de break pe care le-a avut Siniakova.

Românca şi-a asigurat un cec de 6.200 de dolari şi 60 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe învingătoarea dintre Nadia Podoroska (Argentina) şi Laura Pigossi (Brazilia).

Ana Bogdan este înscrisă şi la dublu, unde o va avea ca parteneră pe Kristina Mladenovic (Franţa), adversarele lor din prima rundă fiind principalele favorite, Anna Bondar (Ungaria)/Kimberley Zimmermann (Belgia).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.