Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senegalezul Sadio Mane, jucătorul echipei Liverpool, spune că trofeul Cupei Africii pe Naţiuni (CAN), cucerit cu naţionala ţării sale, duminică, după victoria din finala cu Egipt, este cel mai important din cariera sa, scrie BBC.

El a marcat penalty-ul câştigător împotriva Egiptului (4-2), scorul fiind 0-0 după 120 de minute. Naţionala din Adrica de Vest pierduse anterior două finale ale CAN, inclusiv o înfrângere cu 1-0 în faţa Algeriei ediţia trecută.

''Este cea mai bună zi din viaţa mea şi cel mai important trofeu din cariera mea", a spus atacantul de la Liverpool, în vârstă de 29 de ani.

"Am câştigat Liga Campionilor şi câteva [alte] trofee, dar acesta este unul special pentru mine. Acesta este cel mai important pentru mine. Sunt fericit pentru mine, pentru coechipierii mei, pentru toată familia mea", a spus Mane.

Naţionala de fotbal a Senegalului a câştigat în premieră Cupa Africii pe Naţiuni, competiţie găzduită de Camerun, după ce a învins Egiptul cu 4-2 la loviturile de departajare, duminică seara, în finala desfăşurată la Yaounde, în care scorul a fost ''alb'' (0-0) după 90 de minute şi după prelungiri.

''Leii din Teranga'' îşi trec în palmares primul lor titlu continental, după ce au pierdut finalele din 2002 şi 2019.

Egiptul a ratat şansa de a cuceri al optulea titlu de campioană a Africii, dar rămâne deţinătoarea recordului de trofee continentale (1957, 1959, 1986, 1998, 2006, 2008, 2010).

Sadio Mane a fost cel care a transformat lovitura de departajare decisivă, după ce Kalidou Koulibaly, Abdou Diallo şi Ahmadou Bamba Dieng transformaseră anterior. Mane şi-a răscumpărat astfel greşeala din minutul 7, când a ratat un penalty (a apărat Abou Gabal).

Pentru egipteni, la care vedeta Mohamed Salah (Liverpool) nu a mai apucat să execute din punctul cu var, au punctat Zizo şi Marwan Hamdi.

Bouna Sarr a ratat de la senegalezi (a apărat Abou Gabal), iar Mohamed Abdelmonem (bară) şi Mohanad Lasheen (a apărat Mendy) nu au reuşit să înscrie de la 11 metri, de la ''faraoni''.

Ediţia precedentă a competiţiei fusese câştigată de Algeria, 1-0 în finala cu Senegalul. Gazda acestei ediţii, Camerunul, a obţinut locul al treilea, sâmbătă, după 5-3 la loviturile de departajare cu Burkina Faso. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.