

COD GALBEN: 20-06-2025 Intre 07:00 si 13:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Tulcea , Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților;
Tribunalul federal australian a respins, duminică, apelul depus de tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, împotriva anulării vizei sale şi a deportării din Australia, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Verdictul anunţat de judecătorul şef James Allsop a venit în urma unei decizii unanime a celor trei judecători care au participat la audierea cazului la Tribunalul Federal al Australiei.
Această decizie înseamnă că Djokovic, nevaccinat contra Covid-19 şi intrat în Australia în baza unei excepţii medicale, nu mai poate întreprinde alter acţiuni legale şi astfel nu îşi va putea apăra titlul de campion la turneul Australian Open, care începe luni şi ar putea primi o interdicţie de trei ani de a intra în Australia.
Djokovic, care a petrecut noaptea în centrul de detenţie pentru imigranţi, trebuia să joace în primul tur la Melbourne contra conaţionalului Miomir Kecmanovic, dar va fi înlocuit pe tabloul principal cu un ''lucky loser''.
Cei trei judecători au deliberat ceva mai mult de două ore înainte ca Allsop să anunţe verdictul, după ce ambele părţi şi-au susţinut punctele de vedere.
Pentru a avea câştig de cauză la apel, echipa legală a lui Djokovic trebuia să demonstreze că ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, cel care i-a anulat vineri viza sârbului, a acţionat în afara prerogativelor sale sau că decizia sa a fost una iraţională, iar judecătorul şef Allsop a indicat că judecătorii nu au putut aprecia fondul cauzei.
Avocatul lui Djokovic, Nick Wood, s-a axat pe trei aspecte, că nu e există o dovadă că prezenţa sportivului va duce la o creştere a sentimentului anti-vaccinare, pe lipsa ideii că Djokovic s-ar opune vaccinării şi pe faptul că Hawke nu a luat în considerare că deportarea multiplului campion va duce la o susţinere a cauzei anti-vaccinării.
Avocatul lui Hawke, Stephen Lloyd, a contestat acuzaţiile formulate la adresa ministrului: ''Ministurl a fost conştient că decizia sa de a anula viza va duce la unele proteste, dar ministerul a fost preocupat în principal de faptul că lui Djokovic va încuraja oamenii să-i susţină poziţia, iar acest lucru ar pune în pericol sănătatea australienilor''.
Lloyd a făcut referire şi la grupările anti-vaccinare, care ''îl tratează pe Djokovic ca pe un erou''.
''Este o persoană de mare interes care în multe aspecte este un model pentru mulţi oameni. Prezenţa sa în Australia ar prezenta mai puternic părerile sale anti-vaccinare în rândul australienilor. Oamenii folosesc sportivii de înalt nivel pentru a promova idei şi cauze tot timpul. Legătura sa cu această cazuă există, chiar dacă vrea sau nu'', a subliniat Lloyd.
Ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, i-a anulat, vineri, viza de Australia liderului mondial, pe motive de ''interes public''.
''Astăzi mi-am exercitat puterea în temeiul secţiunii 133C(3) din Legea privind migraţia de a anula viza deţinută de domnul Novak Djokovic din motive de sănătate şi bună ordine, pe motiv că era în interesul public să fac acest lucru. În luarea acestei decizii, am luat în considerare cu atenţie informaţiile furnizate de Departamentul Afacerilor Interne, Forţa Australiană de Frontieră şi dl Djokovic'', a spus ministrul Imigraţiei într-un comunicat.
Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.
Luni 10 ianuarie, Djokovic a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei.
Sârbul a recunoscut, miercuri, că a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată" în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.
Novak Djokovic deţine recordul de titluri de Mare Şlem câştigate (20), împreună cu Rafael Nadal şi Roger Federer. Djokovic este şi deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australia Open (nouă) şi campionul en titre.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruștei)
Citește și:
* Tenis: Novak Djokovic spune că va respecta verdictul şi că se pregăteşte să părăsească Australia
* Tenis: Expulzarea lui Djokovic este de interes public, a afirmat premierul australian
* Guvernul australian salută decizia Tribunalului Federal de a respinge apelul lui Novak Djokovic
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |