Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo se vede jucând la cel mai înalt nivel până după 40 de ani, el dezvăluind secretele longevităţii sale într-un interviu pentru ESPN Brazilia, scrie AFP.

"Sunt fericit, vreau să continui şi să văd ce va ieşi din asta. Dacă reuşesc să joc la 40 de ani, pot să joc la 41, 42 de ani... Cel mai important este însă să mă bucur de momentul de acum", a declarat atacantul lui Manchester United, care pe 5 februarie va împlini 37 de ani.

"Din punct de vedere genetic, nu pot să spun că mă simt ca la 25 de ani, nu trebuie să exagerăm. Dar ca şi cum aş avea 30 de ani. Am grijă de corpul şi de mintea mea", a adăugat Ronaldo.

Întrebat dacă se poate compara cu alte legende ale sportului, ca vedeta fotbalului american Tom Brady (43 de ani) sau tenismanul Roger Federer (40 de ani), CR7 a răspuns că este vorba de "alte sporturi, cu exigenţe diferite".

"Longevitatea este un lucru fascinant, pe care am început să-l studiez în ultima vreme", a subliniat el.

În opinia sa, secretul pentru a se menţine la cel mai înalt nivel este să ai "inteligenţa" necesară "pentru a se adapta" la situaţiile noi şi "a citi bine jocul".

Îmi cunosc corpul şi am experienţă. La fiecare vârstă, am ştiut să mă adaptez la noi filosofii de joc (...) Sunt mândru să aud că la vârsta mea, am reuşit să-mi menţin nivelul obişnuit de joc", a explicat el.

"Un lucru am învăţat în ultimii ani: după 33 de ani, corpul va continua să reziste (...) dacă ai grijă cum trebuie de el. Lupta cea mai grea este însă la nivel mental", a conchis portughezul. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruștei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.