COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP şi care în acest an a cucerit trei titluri de Mare Şlem, a fost votat cel mai bun sportiv al anului 2021 în Balcani, în ancheta realizată de agenţia bulgară de ştiri BTA, în timp ce canotoarele române Nicoleta-Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au ocupat locul 10, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Djokovic a fost desemnat pentru a şaptea oară (record) cel mai bun sportiv din Balcani, la cea de-a 48-a ediţie a tradiţionalei anchete, după ce s-a impus de cinci ori consecutiv între 2011 şi 2015, iar apoi în 2019.

Sârbul a acumulat 83 de puncte în clasamentul alcătuit în urma voturilor acordate de agenţiile naţionale de presă din regiune, BTA (Bulgaria), AGERPRES (România), AA (Turcia), ANA-MPA (Grecia), ATA (Albania), TANJUG (Serbia), MIA (Macedonia de Nord), MINA (Muntenegru), FENA (Bosnia-Herţgovina) şi HINA (Croaţia).

Pe locul secund s-a clasat baschetbalistul grec Giannis Antetokounmpo, campion al NBA cu Milwaukee Bucks, MVP al finalei NBA şi selecţionat în All-Stars Game.

Podiumul a fost completat de atletul grec Miltiadis Tentoglou, campion olimpic şi european la săritura în lungime.

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Nicoleta-Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioane olimpice şi europene la dublu vâsle feminin, au ocupat locul 10, cu 20 de puncte, alţi români care au mai punctat în ierarhie fiind înotătorul Robert Glinţă, campion european, clasat pe locul 27 (5 puncte), şi spadasina Ana-Maria Popescu, vicecampioană olimpică şi câştigătoare a Cupei Mondiale la spadă, pe 31, cu 3 puncte.

Clasamentul anchetei BTA pe 2021
1. Novak Djokovic (Serbia/tenis) 83 puncte
2. Giannis Antetokounmpo (Grecia/baschet) 56
3. Miltiadis Tentoglou (Grecia/atletism) 48
4. Distria Krasniqi (Kosovo/judo) 32
5. Jovana Prekovic (Serbia/karate) 30
6. Ivet Goranova (Bulgaria/karate) 26
7. Biliana Dudova (Bulgaria/lupte) 23
8. Martin şi Valent Sinkovic (Croaţia/canotaj) 22
9. Mete Gazoz (Turcia/tir cu arcul) 21
10. Nicoleta-Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş (România/canotaj) 20
11. Nikola Jokic (Serbia/baschet) 19
12. Busenaz Surmeneli (Turcia/box) 16
13. Stefanos Ntouskos (Grecia/canotaj) 13
14. Stoika Krasteva (Bulgaria/box) 12
15. Stefanos Tsitsipas (Grecia/tenis), Filip Filipovic (Serbia/polo pe apă) 11
17. Tijana Boskovic (Serbia/volei), Dejan Georgievski (Macedonia de Nord/taekwondo) 10
19. Nora Gjakova (Kosovo/judo) 9
20. Nikola Vucevic (Muntenegru/baschet) 8
21. Mate Pavic şi Nikola Mektic (Croaţia/tenis), Luka Cindric (Croaţia/handbal), Filip Mihaljevic (Croaţia/atletism) 7
24. Matea Jelic (Croaţia/taekwondo), Barbara Matic (Croaţia/judo), Emil Pavlov (Macedonia de Nord/karate) 6
27. Robert Glinţă (România/înot), Jonquel Jones (Bosnia-Herţegovina/baschet) 5
29. Jusuf Nurkic (Bosnia-Herţegovina/baschet), Ferhat Arican (Turcia/gimnastică artistică) 4
31. Ana-Maria Popescu (România/scrimă), Anna Doudounaki (Grecia/înot), Goran Pandev (Macedonia de Nord/fotbal) 3
34. Briken Calja (Albania/haltere) 2
35. Mateo Kovacic (Croaţia/fotbal), Lana Pudar (Bosnia-Herţegovina/înot) 1
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.