Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătorii internaţionali vizaţi pentru Cupa Africii pe Naţiuni din Camerun, competiţie ce va avea loc în perioada 9 ianuarie-6 februarie, vor putea juca cu echipele lor de club până pe 3 ianuarie, a anunţat, duminică, Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA), citată de AFP.

În timp ce data de punere oficială la dispoziţie a jucătorilor pentru echipele naţionale care participă la CAN era iniţial 27 decembrie, Confederaţia africană de fotbal (CAF) a autorizat cluburile să-şi păstreze jucătorii până la data de 3 ianuarie inclusiv, a anunţat FIFA într-un comunicat adresat Asociaţiei europene a cluburilor (ECA), ligilor şi federaţiilor europene.

Cluburile engleze, care dispută mai multe etape de campionat între care "Boxing Day" până pe 3 ianuarie, şi echipele franceze care vor juca în şaisprezecimile de finală ale Cupei Franţei (2 şi 3 ianuarie) sunt, de asemenea, vizate de această decizie.

"Această decizie a fost luată în spiritul bunăvoinţei şi solidarităţii cu cluburile vizate, ţinând cont de faptul că au fost afectaţi de recrudescenţa cazurilor de Covid-19", a scris forul internaţional în comunicatul său.

Săptămâna trecută, ECA ameninţase că nu va elibera jucătorii internaţionali pentru CAN, temându-se de protocolul sanitar al competiţiei pe fondul pandemiei.

În afara protocolului sanitar al turneului, ECA şi-a exprimat îngrijorarea privind riscul unei absenţe a internaţionalilor mai lungă decât durata punerii lor la dispoziţie, din cauza "carantinelor şi restricţiilor de deplasare" legate în special de varianta Omicron a coronavirusului.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.