COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, ora 14 – 9 iunie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fotbalistul argentinian Lionel Messi, care s-a despărţit în această vară de FC Barcelona şi a semnat cu Paris Saint-Germain, nu se consideră favorit la câştigarea trofeului Balonul de Aur în acest an, după cum a dezvăluit într-un interviu acordat revistei France Football.

"Nu, nu mă consider favorit şi nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre asta înaintea rezultatului final. Dacă se va întâmpla, ar fi formidabil, grandios să câştig încă o dată", a spus Messi, care a cucerit de şase ori în cariera sa prestigiosul trofeu atribuit de publicaţia din Hexagon celui mai bun fotbalist al plantei.

"Evident, în echipa mea există cel puţin doi jucători pentru care aş vota cu siguranţă: Ney (Neymar) şi Kylian (Mbappe). Iar apoi (Robert) Lewandowski, care a avut un an grozav. Mai este, de asemenea, (Karim) Benzema, care a fost excelent", a subliniat argentinianul.

În cadrul acestui interviu, Messi şi-a exprimat din nou "durerea" provocată de despărţirea de FC Barcelona, după 18 ani petrecuţi în Catalonia, dar şi entuziamul generat de începerea unui nou proiect alături de PSG, club căruia s-a decis să i se alăture foarte repede.

"Am primit şi alte propuneri, însă am fost sedus de acest proiect, de ambiţiile clubului, de jucători de care dispune, de grup... Toate aceste elemente au facilitat lucrurile pentru găsirea rapidă a unui acord", a precizat jucătorul sud-american.

Messi a mărturisit, totodată, că nu i-a dat sfaturi lui Mbappe, care a fost foarte aproape să semneze cu Real Madrid în această vară, dar a dezvăluit că francezul "vorbeşte perfect spaniola".

"Sincer, eu tocmai sosisem la PSG şi nu îl cunoşteam suficient de bine la momentul respectiv, pentru a-i da sfaturi. Ca toţi ceilalţi, am aşteptat să văd ce se întâmplă. Dar până la urmă a rămas, iar pentru mine este o mare bucurie. Este încă un element în favoarea noastră pentru a ne atinge obiectivele", a spus argentinianul, care a adăugat: "Cu un jucător ca el este uşor să te înţelegi, vorbeşte perfect spaniola, aşa că discutăm foarte mult şi în afara terenului".AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.