Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pau Gasol, component al naţionalei Spaniei, a anunţat marţi, la Barcelona, că pune capăt, la 41 de ani, carierei sale de jucător de baschet profesionist, transmite AFP.

Cel mai mare din fraţii Gasol are unul din cele mai frumoase palmaresuri din istorie pentru un baschetbalist european: el a obţinut cu Spania un titlu mondial, două medalii olimpice de argint, trei titluri europene, şi a avut un parcurs remarcabil în campionatul NBA, pe care l-a câştigat de două ori (2009, 2010) cu Los Angeles Lakers, unde a jucat alături de Kobe Bryant.

"Sunt aici pentru a vă anunţa că mă voi retrage din baschetul profesionist. Este o decizie grea, după atâţia ani, cum vă puteţi imagina. Este însă o decizie la care m-am gândit bine", a explicat Gasol într-o ceremonie de adio organizată la Teatrul Liceu din Barcelona, el fiind înconjurat de familie şi de apropiaţi.

"Trebuie să ştii să întorci pagina. Voiam să închei jucând şi bucurându-mă de asta, nu în cârje şi între mai multe operaţii", a mărturisit Gasol, care a fost aproape să se retragă în 2019 din cauza unei fracturi la un picior.

Lider al generaţiei spaniole a "copiilor de aur", din care mai făceau parte Juan Carlos Navarro, fratele său Marc Gasol sau Rudy Fernandez, Pau Gasol a făcut din Spania prima naţiune a baschetului european de la începutul secolului XXI.

Uriaşul catalan (2,16 m) este unul dintre mai mari baschetbalişti europeni din toate timpurile, alături de legende ca germanul Dirk Nowitzki, croaţii Drazen Petrovic şi Toni Kukoc sau marele său rival francez Tony Parker.

Pentru a câştiga Euroliga, singurul trofeu la nivel de club care lipseşte din palmaresul său, Gasol a revenit în acest an la FC Barcelona, echipa de suflet, după ce a trecut fără succes pe la mai mute echipe din NBA, printre care San Antonio Spurs şi Milwaukee Bucks. Cu un Gasol în declin, Barca nu a reuşit însă să câştige competiţia regină a baschetului european.

Pau Gasol a participat în această vară la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo, unde Spania a fost eliminată în sferturi de finală de Statele Unite.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.