Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Confederaţia de fotbal din America de Nord, America Centrală şi Caraibe (CONCACAF), al cărei sediu se află la Miami, în Statele Unite, s-a arată deschisă către ideea lansată de FIFA de a organiza Cupa Mondială la fiecare doi ani, cu condiţia ca aceasta să creeze o structură mai echilibrată pentru acest sport la nivel global, informează Reuters.

CONCACAF a precizat că recunoaşte meritele elaborării unui nou calendar al fotbalului, dacă asta înseamnă mai puţine ferestre internaţionale, mai puţine călătorii pentru jucători şi mai multe meciuri competitive decât amicale.

Congresul FIFA a votat efectuarea unui studiu de fezabilitate cu privire la organizarea Cupelor Mondiale masculine şi feminine la fiecare doi ani, o propunere care întâmpină opoziţie, însă CONCACAF a solicitat consultări mai ample cu părţile interesate.

"Vom continua să analizăm aceste propuneri în mod constructiv, cu mintea deschisă şi în spiritul angajamentului pozitiv. În timp ce concentrarea imediată a CONCACAF este asupra propriei regiuni, noi credem totodată în importanţa de a face parte din familia globală a fotbalului şi vom asculta opiniile legate de fotbal ale părţilor interesate din celelalte regiuni ale lumii", a subliniat organizaţia.

Săptămâna trecută, Confederaţia sud-americană de fotbal (CONMEBOL) a criticat propunerea FIFA, pe care a considerat-o neviabilă şi care ar genera o supraîncărcare a calendarului internaţional.

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a respins la rândul ei această idee, preşedintele său, Aleksander Ceferin, avertizând că ţările europene ar putea boicota Cupa Mondială dacă FIFA va merge mai departe cu ideea de a o transforma într-un eveniment bienal.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.