

Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), a declarat vineri că gimnasta americană Simone Biles este ''curajoasă'' pentru că a discutat deschis despre problemele de natură psihologică pe care le are, scrie AFP.
''Pe de o parte, ea recunoaşte că are probleme, ceea ce este suficient de curajos, dar în acelaşi timp îşi aplaudă colegii de echipă şi este prezentă pentru a-i sprijini'', a declarat Thomas Bach. ''Cine, acum un an, ar fi recunoscut că are probleme de natură mentală? Simone a demonstrat că are o mare calitate umană. Am avut ocazia să discut un pic cu ea, apreciez deschiderea ei şi modul în care abordează problema'', a adăugat Bach.
Joi, gimnasta Simone Biles, de patru ori medaliată cu aur olimpic, a reacţionat la sprijinul larg pe care l-a primit după ce s-a retras din finala concursului de individual compus.
Americanca în vârstă de 24 de ani a spus că sprijinul pe care l-a primit din partea fanilor este ''mai important decât performanţa din gimnastică''.
Federaţia americană de gimnastică a informat că Simone Biles s-a retras din finala concursului de individual compus de joi, pentru a se concentra pe sănătatea sa mintală.
Biles, care a fost victimă a abuzurilor sexuale, a vorbit despre necesitatea ''de a ne proteja mintea şi corpul'', subliniind că ''suntem oameni la sfârşitul zilei".
Gimnastul britanic Max Whitlock şi-a exprimat susţinerea pentru decizia lui Biles postând un mesaj pentru aceasta: ''Ţi-ai depăşit limitele de nenumărate ori. Odihneşte-te, nu te grăbi".
Mijlocaşul echipei de fotbal Manchester United, Paul Pogba, a menţionat, într-o postare pe contul său de Twitter că decizia lui Biles de a se retrage a reprezentat ''un moment de forţă incontestabilă''.
Starul pop Justin Bieber, care el însuşi şi-a scurtat un turneu mondial din 2017, invocând anxietatea şi epuizarea, s-a declarat ''mândru'' de decizia luată de Simone Biles. ''Nimeni nu va înţelege vreodată presiunile cu care te confrunţi!", a postat Bieber pe Instagram. ''Oamenii au crezut că sunt nebun pentru că nu am terminat turneul Purpose, dar a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru sănătatea mea mentală!'', a adăugat starul pop.
Susan Rice, consilier principal al preşedintelui Joe Biden, a punctat pe Twitter: ''Mulţumim lui Simone Biles pentru că ne-a reamintit că sănătatea mintală este pe primul loc''.
Simone Biles a cedat în timpul finalei pe echipe şi s-a retras din competiţie, acuzând presiunea prea mare.
Biles este însă calificată în cele patru finale individuale, ce vor avea loc săptămâna viitoare.
''Simone va continua să fie evaluată zilnic pentru a se determinat dacă va participa în finalele pe aparate de săptămâna viitoare'', a precizat federaţia americană.
''Susţinem pe deplin decizia sa şi aplaudăm curajul ei de a da prioritate bunăstării sale. Curajul său arată, încă o dată, de ce este o inspiraţie pentru atâtea persoane'', a mai adăugat forul american. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
JO 2020 - Gimnastică: Americanca Simone Biles, forfait pentru concursul de individual compus de joi
JO 2020 - Gimnastică artistică: Simone Biles nu ştie dacă va mai concura la Tokyo
JO 2020 - Gimnastică artistică: Americanca Simone Biles, calificată în toate finalele
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.