Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă fără drept de apel de tânăra jucătoare britanică de origine română Emma Răducanu, cu 6-3, 7-5, sâmbătă, în runda a treia a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Cîrstea (31 ani, 45 WTA), care în turul anterior a obţinut o victorie în faţa belarusei Victoriei Azarenka, a 12-a favorită, a pierdut acum în faţa unei tinere (18 ani, 338 WTA) aflate la prima sa participare la un turneu de Mare Şlem, după ce a primit un wildcard.

Sorana a început bine şi a condus cu 1-0 şi 3-1, dar apoi ceva în jocul său s-a rupt şi Răducanu a câştigat cinci ghemuri la rând şi setul, cu 6-3. Emma Răducanu a dus seria de ghemuri consecutive la opt, desprinzându-se la 3-0 în actul secund. Cîrstea a reuşit să revină, a egalat, 3-3, dar nu a reuşit să ducă setul în tiebreak, cedând cu 5-7, la a treia minge de meci a britanicei, după o oră şi 39 de minute.

Cîrstea a încheiat cu 2 aşi, 3 duble greşeli, 18 winners şi 18 erori neforţate, în timp ce Raducanu a avut 4 aşi, 4 duble greşeli, 30 de winners şi 18 erori neprovocate.

Sorana Cîrstea va primi un cec de 115.000 de lire sterline şi 130 de puncte WTA.

Emma Răducanu va juca în optimi contra câştigătoarei dintre Jelena Ostapenko (Letonia) şi Ajla Tomljanovic (Australia).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.